Tare ne mai învârtim în jurul cozii! Cutează câte unul să spună cinstit lucrurilor pe nume; repede, ia seama și se „repoziționează”. Toată povestea cu (ne)admiterea în Schengen se întemeiază pe o mare minciună și are explicații simple, pe cât de evidente, pe atât de ocultate. Europei îi lipsește curajul să recunoască adevărul-adevărat și se pitește după perj; nici românașii nu-s mai breji: și unii, și ceilalți, una spun, alta gândesc. A măsurat Finlanda, țara cu locuitori cât Oltenia, nivelul corupției în România? Cu ce șubler? S-a stabilit o scară a corupției europene? Dacă da, de ce nu-i făcută public? Dacă nu, cum își permite Finlanda să se buricească la modul curat bădărănesc, acuzând fără-de probe și pe un ton absolut inacceptabil într-o structură europeană întemeiată pe egalitate între națiuni? Nu că în România n-ar exista corupție. Este gârlă, slavă Domnului, și-o să mai fie, la noi și aiurea, fiindcă înseși mecanismele economiei de piață o îngăduie până la un punct. Dacă nu cumva o și stimulează!
La noi, corupția e rudimentară, primitivă, evidentă și nesimțită. În țările care ne trag de urechi este simandicoasă, încliftată, pomădată și rafinată. Oricum, nu viermele corupției românești roade la rădăcina spațiului Schengen și nu de asta are coșmaruri votantul finlandez. Dacă ne-am pune în locul lui, s-ar vedea că are ceva dreptate – dar cu totul alta-i pricina. Închipuiți-vă locuind într-un orășel curat, spilcuit, liniștit, la marginea căruia se oploșește, năboind dinspre est, o mulțime necivilizată, certată cu igiena, cu legea, cu bunul-simț. Și că ați putea împiedica invazia cerând politicienilor care vă reprezintă să opună un veto deciziilor de aderare. Sigur că ați face-o, cu atât mai mult cu cât semnalele din presa continentului au construit temeinic scenariul catastrofic „invazia românilor și bulgarilor”.
Dacă alegătorul finlandez îș
