Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii, în colaborare cu Auto Mitric, le-au oferit flori femeilor de la volan

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Ca în fiecare an, de 8 martie, poliţiştii rutieri şi Auto Mitric, dealer VW şi Audi, au organizat o acţiune în trafic, oprindu-le pe doamne şi oferindu-le câte o felicitare şi o floare. Acţiunea s-a petrecut în faţa Hotelului Bucovina, doamnele de la volan primind încântate felicitări şi flori de la poliţişti.

Poliţiştii au glumit că, după ce săptămâna trecută au amendat mai multe şoferiţe pentru viteză excesivă, acum a venit rândul să le ureze un „La Mulţi Ani!”, fără a le cere actele ori a face alte verificări.

„De 8 martie, poliţiştii rutieri, împreună cu partenerii tradiţionali de la Auto Mitric, au ieşit din nou în stradă pentru a le adresa un mesaj doamnelor, un mesaj de împlinire a tuturor dorinţelor, dar şi un mesaj de siguranţă în trafic. După ce săptămâna trecută am sancţionat câteva doamne care au încălcat cu mult regimul legal de viteză, iată, astăzi (n.r. Ieri), le-am pregătit o surpriză plăcută”, a declarat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Reprezentanţii Auto Mitric le-au oferit flori şi felicitări şi mai multor doamne pieton aflate prin zonă.

Radu Ianovici, reprezentantul Auto Mitric, a declarat: „Pentru noi, cei de la VW şi Audi, această acţiune de a le oferi flori doamnelor şi domnişoarelor de 8 martie a devenit mai mult decât un gest, mai mult decât o tradiţie, este, dacă vreţi, un simbol al recunoştinţei pe care noi vrem să o arătăm celor care ne fac viaţa mai frumoasă, femeilor din viaţa noastră, a tuturor”.

În cursul zilei de ieri, şi pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava le-au oferit flori doamnelor. Acţiunea acestora s-a desfăşurat în centrul Sucevei, pe esplanada Casei de Cultură.

Cu o zi înainte, pe 7 martie, poliţiştii de prevenire au mers în localitatea Moara şi au distribuit flori şi calendare personalizate realiza

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°