Ministrul afacerilor externe Titus Corlățean a avut astăzi, 8 martie, convorbiri cu omologul său indian, Salman Khurshid, cu ocazia vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Republica India.
Aceasta reprezintă prima vizită oficială efectuată în Republica India de un ministru român al afacerilor externe, în ultimii 10 ani.
Înalţii demnitari au avut consultări cu privire la dialogul politic dintre România și Republica India, cadrul juridic și cooperarea bilaterală în domeniile de interes prioritar pentru cele două state.
În cadrul convorbirilor, şefii diplomaţiilor celor două ţări au convenit un program de contacte oficiale la un nivel corespunzător, precum și pe linie sectorială, între reprezentanţii guvernamentali în domeniile economic, tehnico – ştiinţific şi cultural.
Cei doi miniștri de externe au semnat Declarația Comună pentru stabilirea unui Parteneriat Extins între România și India, precum și Acordul bilateral de evitare a dublei impuneri. De asemenea, au convenit actualizarea Memorandumului de Înţelegere privind mecanismul de consultări dintre cele două ministere de externe. Ministrul afacerilor externe Titus Corlățean a avut astăzi, 8 martie, convorbiri cu omologul său indian, Salman Khurshid, cu ocazia vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Republica India.
Aceasta reprezintă prima vizită oficială efectuată în Republica India de un ministru român al afacerilor externe, în ultimii 10 ani.
Înalţii demnitari au avut consultări cu privire la dialogul politic dintre România și Republica India, cadrul juridic și cooperarea bilaterală în domeniile de interes prioritar pentru cele două state.
În cadrul convorbirilor, şefii diplomaţiilor celor două ţări au convenit un program de contacte oficiale la un nivel corespunzător, precum și pe linie sectorială, între reprezentanţii gu