După repetate osteneli, Andrei Pleșu a început să mă ia la rost fără noimă. L-am sprijinit în modestele roluri pe care le-am avut, dar, firește, faptul nu trebuie să-l sensibilizeze. Mai recent, într-un text din Adevărul (martie 2013), mă atacă la pachet cu guvernarea și majoritatea parlamentară actuală. Nu mă deranjează.
Sunt nevoit însă să precizez, din nou, că toate elucubrațiile lansate în ceea ce mă privește, după revenirea mea la București, în mai 2012, se infirmă la confruntarea cu realitatea. Desigur, fiecare e liber să-și întemeieze susținerile pe ceea ce dorește. Trăim, până la urmă, după cum argumentăm. În mod cert, însă, Andrei Pleșu ia fabulațiile drept fapte. Se înșală și vrea să înșele. Este destul să-i spun că se pot nominaliza, univoc, creatorii de zvonuri pe care apoi, se vede, el le ventilează.
Atacul din urmă conține alte patru falsificări, la care răspund pe scurt.
Nu mi-am transformat postul de președinte al ICR în post de ministru. Inițiativa precede venirea mea în funcție (11 septembrie 2012) și a aparținut Comisiei de cultură a Senatului. Nu am avut nici un merit în decizie, căci nimeni nu m-a întrebat.
Pe Andrei Pleșu îl interesează unde locuiesc în București (sper să nu ajungă să gloseze și în jurul altor amănunte cotidiene!). Îl asigur că am locuință la Cluj, iar, în București, locuiesc acolo unde mi s-a dat un spațiu. Este oare cazul să-l întrebăm și noi unde stă și de ce?
Nu s-au înființat filiale ICR finanțate de la buget. Andrei Pleșu se face ecoul unei preocupări pe care un apropiat al său a formulat-o simptomatic: „de ce să le dăm bani proștilor ăia din provincie?" Mă întreb, însă, dacă nu ar trebui sprijinit efortul de internaționalizare, în sens bun, a lui Arghezi sau Brâncuși? Nu ar trebui să sprijinim surprinzătorul muzeu din Tulcea, să-și etaleze numeroasele piese unice din pictura lui
