O grupare infracţională care făcea comerţ cu produse cosmetice contrafăcute a fost destructurată. În urma acţiunii în cele trei puncte de lucru ale grupării, poliţiştii au găsit aproximativ 3.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de 150.000 de euro.
Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul I.G.P.R. au efectuat verificări cu privire la activitatea infracţională a unei grupări formată din 5 persoane. Membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că, prin intermediul unei societăţi comerciale din Bucureşti, au importat şi comercializat, pe teritoriul României, produse contrafăcute.
Potrivit autorităţilor, cele trei puncte de lucru erau situate în incinta a două complexe comerciale, unde suspecţii depozitau şi comercializau mărfurile contrafăcute.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005, şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1, lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.