Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În căutarea finanțărilor pentru un centru de chirurgie care ar salva inimile bebelușilor

Publicat in Press Alert, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Peste 1.700 de bebeluşi cu probleme cardiace sunt condamnaţi la moarte pentru că în România se găsesc doar două centre în care inima micuţilor poate fi vindecată, la Târgu-Mureş şi Cluj, potrivit ultimelor statistici în domeniu. În urmă cu câteva zile, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va încerca să găsească fonduri pentru construirea a patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică la Timişoara, Iaşi, Craiova şi Bucureşti. “Organizaţia “Salvaţi Copiii” i-a prezentat ministrului Sănătăţii principalele cauze ale mortalităţii infantile, iar pe locul trei se află malformaţiile congenitale de inimă. “Am făcut un raport, iar la propunerea noastră există posibilitatea ca în viitor să se construiască mai multe centre de chirurgie pediatrică, unul dintre acestea va fi realizat la Timişoara”, ne-a spus Mihai Gafencu, medic în cadrul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” şi vicepreşedinte al Organizaţiei “Salvaţi Copiii”. Deocamdată, nu se ştie locaţia unde centrul ar putea fi ridicat şi nici cât vor costa lucrările, mai ales că în acest moment Ministerul Sănătăţii încearcă să găsească fondurile necesare.

De asemenea, Eugen Nicolăescu doreşte să investească bani în pregătirea medicilor care îi vor opera pe micuţii cu malformaţii la inimă, care s-ar putea perfecţiona în Italia, la o clinică de specialitate.

Peste 1.700 de bebeluşi cu probleme cardiace sunt condamnaţi la moarte pentru că în România se găsesc doar două centre în care inima micuţilor poate fi vindecată, la Târgu-Mureş şi Cluj, potrivit ultimelor statistici în domeniu. În urmă cu câteva zile, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va încerca să găsească fonduri pentru construirea a patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică la Timişoara, Iaşi, Craiova şi Bucureşti. “Organiz

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 20 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2.

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 34 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 54 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 2 ore
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°