Un camion încărcat cu cherestea s-a răsturnat în această dimineaţă, pe DN 17, în zona Valea Străjii, din apropiere de Pasul Tihuţa. Din accident a rezultat o singură victimă, şoferul autotrenului, care nu a putut explica ce s-a întâmplat.
Cu toate că şoferul era conştient, intervenţia pompierilor şi a echipajului SMURD a fost dificilă, dat fiind faptul că autotrenul s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a căzut într-o râpă circa 50 de metri.
"Am fost solicitaţi la un accident. Un camion era prăbuşit în prăpastie, aproximativ 50 de metri de la carosabil. Pacientul era ieşit din autotren. A fost o misiune foarte dificilă din cauza pantei abrupte. Am reuşit să aducem victima până la echipajul medical, printr-un sistem făcut cu o frânghie şi o targă lopată, după care am predat victima. Persoana era conştientă când a ajuns la locul accidentului. Nu ştie ce s-a întâmplat, nu poate să explice ce s-a întâmplat", spune plt. Rareş Greab - şef Garda de Intervenţie ISU B-N.
Pe toată durata manevrelor de aducere a victimei la autospeciala de intervenţie a SMURD, şoferul a fost cooperant. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
"A fost foarte dificil de scos pacientul de acolo. Acesta este conştient în momentul de faţă, stabil hemodinamic. Urmează să-l ducem în UPU Bistriţa pentru investigaţii suplimentare. Pământul este afânat, alunecos şi a fost dificil de scos victima, mai ales că şi panta era destul de mare", spune Anton Pop, medic SMURD
Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la producerea accidentului, poliţiştii demarnd o anchetă la faţa locului.
"Pe DN 17, pe direcţia de mers Vatra Dornei - Bistriţa a avut loc un accident de circulaţie cu un camion care a ieşit de pe partea carosabilă răsturnându-se aproximativ 50 de metri. În cauză vom întocmi un dosar penal în care vom lu