De când a prealuat-o pe UTA, Adrian Falub nu a pierdut niciun meci împotriva echipelor Timişoarei, fie că ele sau numit Poli sau ACS Poli. Cu două victorii şi un egal, antrenorul utist începe să devină un mic „naş” pentru Vali Velcea, care, în schimb, e maestru în declaraţii otrăvite faţă de rivalii de pe Mureş. La finalul disputei din această seară, „principalul” arădenilor a ţinut să-i dea o replică scurtă omologului său de pe Bega: „Mă mai bucur că, de Ziua Femeii, timişorenii nu au stricat sărbătoarea „Bătrânei Doamne” şi au şi făcut economie la flori. Neînscriind niciun gol nu au mai trebuit să le ofere nimic femeilor, aşa cum le-au promis înainte de meci”.
Revenind la desfăşurarea partidei şi concluzia ei, tehnicianul „textiliştilor” a spus: „Este o victorie importantă pentru noi, pentru a ţine vii speranţele noastre în acest sezon. Suntem conştienţi că am suferit în multe momente ale jocului şi ştiam că se va întâmpla asta din moment ce am început pregătirea destul de târziu şi avem restanţe la capitolul fizic. Practic, noi de vreo zece zile ne antrenăm în regim de echipă profesionistă, aşa că ne aşteptam să cădem puţin după minutul 60. Poate nu chiar atât de mult, având în vedere că am şi jucat cu un om în plus. Dar, până la urmă, sunt bucuros că efortul băieţilor a fost răsplătit, din această perspectivă am meritat sucesul”.
Tot legat de meci şi atuurile UTA-ei în faţa lui ACS Poli, Falub a adăugat: „Din punct de vedere tactic, i-am blocat foarte bine pe Ovidiu Petre şi Poparadu, care au evoluat mereu cu spatele la poartă, lucru ce-i incomodează vizibil. Apoi, am câştigat şi duelul pe benzi, acolo unde Neagu şi Feussi au avut un aport important pe faza ofensivă. Să nu uităm, totuşi, că cele câteva ocazii ale Timişoarei au venit pe greşelile noastre şi nu neapărat pe un fond de joc foarte bun. În schimb, ocaziile noastre au veni