Cei 30 de beneficiari ai Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Odobeşti au primit diplome, ieri, pentru modul activ în care s-au implicat în cursurile prin intermediul cărora au fost învăţaţi cum să-şi deschidă propria afacere. Potrivit celor declarate de Iulian Bulat, directorul Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH), lectorii au fost extrem de încântaţi de receptivitatea şi de ideile cu care au venit cursanţii, în timp ce aceştia din urmă au fost foarte mândri că iniţiativele le-au fost apreciate. „Evaluarea proiectelor realizate în cadrul acestor cursuri urmează să se facă în perioada următoare, când va fi desemnat şi câştigătorul. Dar toţi cei 30 de participanţi au primit diplome şi au fost foarte încântaţi de cele învăţate. Au avut idei diverse, de la înfiinţarea unei brutării, până la seră de flori sau amenajarea unei grădini de legume. Lectorii proiectului i-au sfătuit să se gândească la modul în care ar putea, spre exemplu, dezvolta cuptorul de ceramică înfiinţat în cadrul unui proiect mai vechi de-al nostru”, a declarat Iulian Bulat.
Cursurile s-au desfăşurat în perioada 4-8 martie a.c., câte opt ore zilnic, şi au fost organizate de Fundaţia „Inimă pentru inimă” din judeţul Vâlcea, în cadrul proiectului POSDRU „Dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru grupurile vulnerabile. Economia socială, şansa reală pentru o viaţă mai bună”. Participanţii au fost selectaţi în funcţie de aptitudini, iar cursurile au fost susţinute de lectori ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Cei 30 de beneficiari ai Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Odobeşti au primit diplome, ieri, pentru modul activ în care s-au implicat în cursurile prin intermediul cărora au fost învăţaţi cum să-şi deschidă propria afacere. Potrivit celor declarate de Iulian Bulat, directorul Direcţiei pen