Poliţiştii din Medgidia, fiind în continuarea cercetărilor privind cadavrul cu identitate necunoscută al unui bărbat descoperit într-o lizieră, au reuşit identificarea persoanei, stabilind că este vorba de Gheorghe I., de 51 de ani, din localitatea Burdujani, judeţul Ialomiţa.
Din cercetări a reieşit că acesta lucra în calitate de crescător de animale la o stână din apropierea municipiului Mangalia, iar în ziua de 3.03.2013 a plecat către municipiul Medgidia, unde intenţiona să meargă la domiciliul surorii sale.
Reamintim că, la data de 4 martie, ora 15.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o lizieră din apropierea podului de cale ferată se află cadavrul unui bărbat.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că, între drumul tehnologic de pe malul nordic al C.D.M.N. şi magistrala de cale ferată CF800 Bucureşti-Constanţa, se află cadavrul unui bărbat, având vârsta de aproximativ 45-50 de ani, înălţime 1,60-1,65 m, constituţie astenică, ochi albaştri, tuns foarte scurt, cu început de calviţie.
Din examinarea sumară a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, cercetările fiind continuate în vederea identificării cadavrului şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care a survenit decesul, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză să se dispună măsuri legale prin unitatea de parchet competentă. Poliţiştii din Medgidia, fiind în continuarea cercetărilor privind cadavrul cu identitate necunoscută al unui bărbat descoperit într-o lizieră, au reuşit identificarea persoanei, stabilind că este vorba de Gheorghe I., de 51 de ani, din localitatea Burdujani, judeţul Ialomiţa.
Din cercetări a reieşit că acesta lucra în calitate de crescător de animale la o stână din aprop