* zilele trecute a ieşit de sub tipar numărul patru al publicaţiei coordonate de poeta Luminiţa Dascălu
În târgul prăfuit care a devenit Brăila literară a ultimilor ani, a răsărit, într-o cofetărie cu nume predestinat - "Poem Caffe", o speranţă de viaţă literară. Poeta Luminiţa Dascălu se încăpăţânează de câţiva ani să creadă că poezia nu a murit şi că tinerii, copiii au resurse nebănuite de a crea. De aceea, organizează întâlniri literare cu elevii la cofetăria "Poem Caffe", unde sunt invitaţi scriitori consacraţi brăileni sau gălăţeni, şi unde sunt promovate creaţiile unor scriitori valoroşi, dar a căror operă a căzut într-o nedreaptă uitare, precum Ilarie Voronca sau Mihail Crama. O asemenea întâlnire a fost cea desfăşurată în urmă cu câteva zile la Muzeul Brăilei. Copiii ce fac parte din cenaclul "Poem Caffe" şi-au citit creaţiile, sub privirile grijulii ale poetei Luminiţa Dascălu şi ale profesoarei Gabriela Vasiliu, iar alături de ei au fost şi scriitori din Brăila şi Galaţi, precum: Ion Zimbru, Constantin Gherghinoiu, Gheorghe Lupaşcu.
Aceste întâlniri periodice la "Poem Caffe" au avut ca rezultat nu numai îndrumarea tinerilor către literatură sau poezie, ci şi editarea unei reviste cu ţinută, dedicată artelor şi numită "Poem Caffe", pentru că şi această iniţiativă se bucură de susţinerea financiară a Verei Maxim, managerul cofetăriei cu acelaşi nume. Publicaţia are apariţie trimestrială, promovează poezia contemporană, arta, diferite evenimente culturale importante desfăşurate la nivel naţional, şi este coordonată de redactorul fondator Luminiţa Dascălu.
S-a ajuns acum la numărul patru, adică revista a împlinit un an. În acest număr primele pagini sunt dedicate poetului Mihail Crama, de la a cărui naştere se împlinesc 90 de ani, dar şi arta plastică are locul ei. Este reprodusă o lucrare a lui Ion Theodorescu-Sion, "Iarna