Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A vrut să cumpere flori cu cuţitul

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 9 martie 2013 ·

> A fost săltat de poliţişti şi s-a ales şi cu dosar penal pentru port ilegal de cuţit

O patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni s-a sesizat joi, la ora 16, despre faptul că în Piaţa Nada Florilor, din localitate, două persoane provocau scandal în zonă.

La faţa locului a fost găsit un bărbat care avea în mână un cuţit, cu care ameninţa un tânăr. S-a trecut la imobilizarea persoanei în cauză şi conducerea acesteia la sediul subunităţii, în vederea cercetărilor, informează poliţia judeţului.

În urma verificărilor s-a stabilit că în jurul orei 15.30, Dumitru B., de 34 ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, şi Mihaela D., din municipiul Bucureşti, au mers la o tarabă cu flori, amplasată în Piaţa Nada Florilor, cu scopul de a cumpăra flori.

Aici, Dumitru B. a dat o bancnotă de 500 lei şi a solicitat două ghivece cu flori, pentru care trebuia să plătească 35 lei. În momentul în care vânzătorul, Costel F. de 25 ani, din localitate, a vrut să-i dea restul, Dumitru B. s-a răzgândit şi a cerut restituirea bancnotei.

A început o discuţie în contradictoriu şi, la un moment dat, Costel F., după ce a restituit bancnota, l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe Dumitru B. Acesta a mers la autoturismul care se afla parcat în apropiere, a luat un cuţit şi s-a îndreptat spre Costel F. cu scopul de a-l speria, moment în care a fost imobilizat de poliţişti.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii de către Dumitru B. a infracţiunii de port ilegal al cuţitului.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Candidaturile lui George Simion şi Elenei Lasconi, validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei

News.ro acum 26 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central, în timp ce candidaturile lui George Simion, lider AUR, şi a Elenei Lasconi, lider USR, au fost validate. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile pre

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale a fost contestată la Curtea Constituțională. Care sunt motivele

Libertatea acum 28 minute
Curtea Constituțională a României se confruntă cu o contestație împotriva candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2025. Contestația a fost înregistrată pe 14 martie 2025 și vizează decizia Biroului Electoral Central de a accepta

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum 26 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM 2026. Patru jucători, în premieră la națională

Gandul acum 26 minute
Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru debutul în preliminariile CM 2026. 26 de jucători au fost convocați, patru fiind la prima convocare. Naționala debutează în preliminariile CM vineri, 21 martie, de la ora 21:45, cu Bosnia – Herțegovina. Pe 24 ma

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum o ora
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/19°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°