Actuala mea soţie (şi viitoarea mea văduvă) mă scoală într-o dimineaţă (nu pot spune „bună dimineaţă”, odată ce m-a sculat!) şi mă anunţă, cu hotărârea cu care îmi dă, zilnic, sarcini: „Vreau o scândură!”
Îngaim, somnoros, a îngânare: „’îndură” „Da, o scândură!” „N-ai vrea patru?”, o întreb, total neinspirat. Răspunsul îmi taie inspiraţia: „Ţi-a sunat, cumva, ceasul?” „Nu, m-ai trezit tu…” „Dragă, vreau o scândură pentru cadă. Să nu mă mai tot aplec, atunci când spăl.” Cum nu mă mai interesează, dintr-un anume punct de vedere, aplecatul soţiei mele, fie şi la cadă, mi-e milă, totuşi, de spatele ei, chiar dacă una-două mi-l întoarce…
Plec în oraş să caut…o scândură, 150 X 15 cm. Trei tâmplării cu lacăt pe ele. Două depozite care vând numai vrac. Merg la un ditamai magazinul, specializat în asemenea materiale. Nu-i dau numele, că de, de ma-nervez, îi fac de toată ocara! Merg prin el cam juma de kilometru, până găsesc scânduri, numai că erau de trei metri. „Aveţi atelier s-o tai?” Cu o amabilitate ieşită din comun, tipul de-acolo îmi răspunde, printre dinţi: „Ţţ!”
Asta e, cumpăr şi-un fierăstrău, plătesc la ieşirea de acolo, dar nu pot ieşi. Mă trimite cu scândura, cu fierăstrăul, cu o factură şi cu toţi nervii încordaţi la maxim înapoi, pe unde am intrat, alt juma de kilometru, la informaţii, să-mi completeze nu ştiu ce acte. Mă gândesc, înciudat: mai bine o smulgeam dintr-un gard! Acolo, îmi cere buletinul să completeze adresa unde o duc şi mă întreabă de numărul maşinii cu care o transport! „Cucoană, nu vrei şi numărul de la pantofi? CNP-ul? Ziua de naştere? Dacă am votat şi cu cine? O să duc scândura acasă pe jos, e bine?”
Aţi presupune că m-a pus să traversez încă odată hectarele magazinului, spre a ieşi „regulamentar”. Nu. Au fost blânzi cu mine şi m-au lăsat pe unde am intrat. Priponită de portbagaj, soţia…a ţinut scândura, s-o tăiem, d