Plutonierul adjutant Florinel Enache, din comuna Gura Caliţei, rănit grav în luna mai a anului trecut în Afganistan, a fost vizitat de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Militar se află înternat în spitalul Walter Reed, aflat în apropiere de capitala Statelor Unite, el fiind vizitat de Obama în cursul zilei de joi.
Vizita a durat câteva minute, timp în care militarul, care şi-a pierdut ambele picioare şi o mână în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, s-a pozat cu preşedintele Obama şi a schimbat câteva cuvinte cu acesta. Potrivit presei centrale, vizita a durat cinci minute, iar alături de militar şi preşedinte a fost şi o asistentă, care îl ajută pe militarul vrâncean de când a ajuns în Statele Unite.
Barack Obama l-a mai vizitat o dată pe Florinel Enache, la scurt timp după ce acesta a ajuns în spitalul Walter Reed. Militarul român a fost foarte emoţionat şi bucuros de vizita primită.
Plutonierul-adjutant Enache a fost grav rănit în Afganistan anul trecut, în luna mai, şi este tratat de aproape 10 luni în Spitalul Militar Walter Reed, situat în apropiere de Washington DC. Întâlnirea dintre militarul român şi preşedintele american a avut loc în cadrul unei vizite mai largi, pe care Barack Obama a făcut-o militarilor americani internaţi la Walter Reed National Military Medical Center.
Anul trecut, la începutul lunii mai, plutonierul adjutant Florinel Enache, de la Batalionul 280 Infanterie din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor“ din Focşani, a fost rănit grav în Afganistan. Militarul executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv, pe autostrada A1 din Kandahar. El a suferit răni grave după ce un dispozitiv improvizat a explodat. Militarul a fost dus la Spitalul Militar din baza Lagman. Ulterior, a fost transferat în Statele Unite ale Americii.
Pluton