În ciuda faptului că atât Steaua cât şi Chelsea se află în proprietatea unor oameni bogaţi (mă rog, chestiunea e discutabilă: probabil că pe lângă Abramovici, Becali e la fel de „bogat” cum sunt eu pe lângă Becali), exprimarea ambelor echipe pe teren, alaltăieri, a fost de o sărăcie lucie. Mi-a fost lene şi silă să mai caut caseta tehnică, dar dacă memoria nu mă înşeală, atunci Steaua nu a avut nici măcar un singur şut pe spaţiul porţii, exceptând desigur penaltiul. Care, între noi fie vorba, în Anglia nu s-ar fi acordat niciodată. Mai mult, norocul Stelei a fost că Rusescu a tras prost lovitura (adică în zona aflată în raza de acţiune a portarului) dar tare, salvarea fiind aceea că Petr Czech, având reflexe mai bune decât ar fi trebuit, ba intuind perfect şi direcţia loviturii, a sărit înaintea executării, ceea ce i-a fost echipei lui fatal, iar Stelei i-a adus victoria, e drept că meritată, întrucât oricât de prost a jucat, pe teren s-a aflat o echipă care a reuşit să joace şi mai prost. Cu toate astea, Chelsea a avut şi şuturi pe poartă, trei dintre ele fiind parate de Tătăruşanu datorită reflexelor lui cu adevărat excepţionale. A, şi să nu uit: un alt noroc enorm al Stelei a fost absenţa lui Gardoş. Szukala a fost foarte bun, făcându-şi treaba aproape fără greşeală. În ce-l priveşte pe Gardoş, poate că aşa ar trebui folosit pămpălăul de acum înainte: rezervă care să înlocuiască pe final vreun mijlocaş obosit sau avariat. Şi cu sarcini ofensive, deoarece cursa aia a lui a fost chiar reuşită, chit că mai degrabă întâmplător. Şi oricum finalizată ca pe toloaca unde i-ar sta cel mai bine lui Gardoş. Ca mai mereu, remarcaţii au fost Latovlevici şi Chiricheş. În rest, jale mare, începând cu Dodel care a reuşit şi el una rară: în cele vreo 70 de minute cât a parazitat pe teren a dat o singură pasă bună. În rest, moş Lampard a făcut ce-a vrut din el. Sunt fer