Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DE VEGHE PRIN CÂRCIUMI. Papa la Şoni acasă!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Două cănuţe de lut cu pălincă, la cinci lei bucata, te transformă pe loc dintr-un om paşnic într-un animal înfometat. Dar crâşma de pe Sfinţii Voievozi, nr. 13, n-are antreuri! Sursa: ADRIAN SCUTARIU

Am improvizat două startere pe loc. Primul, exotic: „Ciuperci orientale”, la 19 lei. O transcriere fonetică a clasicei ciulama de ciuperci, dar nu cu făină, ci cu curry şi sos de smântână. Picante şi cam sărate, să-ţi facă chef de şpriţ înainte de un set de cârnăciori de Pleşcoi la tigaie, cu muştar dulce şi hrean, pentru cunoscători.

Cu un leu mai mult ca ciupercile! Cu zece lei mai puţin dai pe o ciorbă ardelenească de afumătură, cu tarhon şi dreasă cu smântână care-ţi anihilează şocul gastric, înainte de o carafă de vin roşu sec de Segarcea cu apă minerală Harghita la „sticlă” de sticlă! Mai rar.

Gulaşul de vită e Powerplay- ul casei, dar am preferat o fineţe. Adică nişte piepţi de curcă tânără pipăiţi binişor de nişte dovlecei înainte de a lua foc împreună flambaţi cu cognac, într-un spasm orgasmic. Iar ultima frontieră am trecuto cu o turmă din bucăţele de pulpă de batal, la tigaie, fără ulei(!?) şi degresată într-un sos de vişine şi piper!

Pentru 28 de lei lingi şi farfuria. Trei găluşte reci de griş cu stafide, fierte în iaurt, unse cu smântână şi pudrate cu scorţişoară, la şapte lei, te apropie, iminent, de diabet. Important! Dacă vrei să te speli, înainte sau după masă, alături e Baia Comunală Griviţa.

„E vorba de un concept gastro-cultural vechi de zece ani. Cu gulaş unguresc şi rock românesc!”

GABI GAVRILĂ, Masterchef la „Papa la Şoni”

Mâncare, băutură şi cultură

Dacă eşti snob şi nu-ţi plac mesele lungi lăcuite, băncile aşijderea şi culorile agresive, n-ai ce căuta la Papa la Soni. Meniul zilei e scris de mână pe o coală de hârtie, iar cel „a la carte”, tot cu pixul, e într-un caiet dictando...

În loc de poz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şanse să intre în turul 2”

Libertatea acum 51 minute
USR a luat o decizie importantă în cursa pentru alegerile prezidențiale. Partidul va susține un candidat independent, renunțând la propriul candidat.

Elena Lasconi, prima reacție după decizia USR: Categoric nu mă retrag. Voi fi cel mai bun președinte al României

HotNews acum 38 minute
Elena Lasconi a anunțat miercuri că va merge mai departe cu candidatura în alegerile prezidențiale în ciuda deciziei luată astăzi de către liderii USR de a-i retrage sprijinul. „Categoric nu mă retrag”, a anunțat Lasconi, într-o intervenție telefoni

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

Lasconi: Nu mă retrag / I-aş întreba pe colegii mei cât este darul şi cine îl dă pentru susţinerea lui Nicuşor Dan / De ce independentul are acum nevoie de susţinerea unui partid

News.ro acum 11 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că nu se retrage din cursa prezidenţială, după ce mai mulţi membri din conducerea partidului au anunţat îl vor susţine pe Nicuşor Dan în cursa pentru Preşedinţia România. E le-a cerut colegilor s

Mai mulți lideri din USR, printre care și Dominic Fritz, îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Mai mulți lideri USR îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Potrivit surselor Gândul, Elenei Lasconi i se pregătește inclusiv suspendarea din fruntea USR. Cei care ar sta în spatele acestei mișcări sunt Clot

VIDEO Donald Trump râde de țările care încearcă să negocieze cu el taxele vamale: „Mă pupă în fund” / Ce a spus despre UE

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral, informează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres. „Aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăb

ANCOM face precizări în legătură cu depunerea şi soluţionarea plângerilor privind campania electorală desfăşurată online

G4Media acum o ora
Persoanele care identifică, atât pe perioada campaniei electorale, cât şi în preziua şi în ziua votului, materiale publicitare politice online neconforme pe platformele online foarte mari pot transmite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC)

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie din Timişoara / Alfred Simonis: Este probabil cea mai mare finanţare din afara Capitalei, în domeniul sanitar - FOTO

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat, miercuri, că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie din Timişoara. Potrivit lui Simonis, aceasta ar fi cea mai mare finanţare din domeniul s

China afirmă că dispune de numeroase resurse pentru a purta un război comercial cu SUA. Deocamdată, a început să cenzureze pe reţelele sociale unele conţinuturi legate de tarife şi amplifică postările critice la adresa Washingtonului

News.ro acum 23 minute
China a promis miercuri măsuri „ferme şi viguroase” pentru a-şi apăra interesele după intrarea în vigoare a noilor tarife vamale americane asupra produselor chinezeşti. Taxele pe produsele care intră în Statele Unite din mai multe ţări, după o nouă

LIVE VIDEO Crin Antonescu își lansează programul prezidențial

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, își lansează astăzi, 9 aprilie, programul pentru alegerile prezidențiale din 4 mai într-un eveniment desfășurat la Nord Events. Sunt prezenți toți liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Cătălin Pre

Vremea

București
acum

10°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°