Dan Alexandru Ghiță a fost demis, ieri, din funcția de director al Loteriei, de către ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu. Potrivit surselor EVZ, în locul lui va fi numit Mihăiță Mitroi, fost director adjunct la AVAS Sursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Directorul demis a povestit, în exclusivitate pentru EVZ, cum au decurs lucrurile: „Pe la prânz, a avut loc o şedinţă-fulger a Adunării Generale a Acţionarilor (ai cărei membri au fost numiţi recent de ministrul Finanţelor – n.r.) în care mi s-a spus că ei au făcut o propunere de destituire a mea, pe care ministrul Daniel Chiţoiu a aprobat-o. Nu mi-au spus niciun motiv pe baza căruia a fost luată decizia”, a explicat Dan Ghiţă.
Potrivit surselor EVZ, conducerea MFP îi reproşează lui Ghiţă că a manageriat defectuos Loteria în ultimele şapte luni. „Eu nu am avut ce manageria, pentru că activitatea mea a fost blocată total de membrii AGA şi CA. În toate şedinţele ce au avut loc până acum, le-am propus acestora numeroase proiecte de afaceri, care ar fi putut aduce companiei un profit însemnat. De exemplu, în 2011, Loteria a avut un profit de doar 20 de milioane de euro. Eu le-am propus afaceri ce ar fi putut aduce companiei, în doar un an, un profit de peste 200 de milioane de euro. Toate propunerile mele au fost refuzate, fără să mi se ofere nicio explicaţie”, susţine Ghiţă.
Citiţi mai mult:EXCLUSIV. Șeful Loteriei a fost demis azi, după ce a propus afaceri care să aducă profituri de 200 de milioane de euro anual. Luni aflăm cine e noul manager
Concurenţă mare
Demiterea lui Ghiţă s-a produs pe fondul tergiversării de către conducerea MFP a numirii unui nou manager, lucru care durează de câteva luni şi care s-a desfăşurat într-un mod defectuos. În cursa pentru şefia Loteriei s-au înscris 35 de candidaţi, inclusiv Ghiţă. După cum EVZ v-a informat, din cei 35 de candidaţi au mai rămas în curs