După cinci luni de pauză, Dan Bittman (50 de ani) s-a reîntors pe scenă, alături de colegii săi de la Holograf. Trupa a susţinut un concert într-un club din Capitală, iar Bittman a fost într-o formă de zile mari. Nici n-ai fi zis că până acum o lună nu putea să vorbească! După cinci luni de pauză, Dan Bittman (50 de ani) s-a reîntors pe scenă, alături de colegii săi de la Holograf. Trupa a susţinut un concert într-un club din Capitală, iar Bittman a fost într-o formă de zile mari. Nici n-ai fi zis că până acum o lună nu putea să vorbească!
Peste 450 de spectatori s-au călcat în picioare într-un club bucureştean la primul concert al trupei Holograf, după o pauză forţată de aproape cinci luni. Deşi şi-a recuperat vocea de puţin timp, Bittman a avut o prestaţie de zile mari, cântând 90 de minute, în loc de 60, aşa cum era prevăzut în contractul semnat cu clubul-gazdă. Solistul s-a simţit atât de bine din nou pe scenă, încât nu-i venea să mai plece, iar publicul din Club Tribute s-a bucurat că vocea lui Dan Bittman a sunat la fel de bine ca înainte de operaţia la gât, care l-a lăsat mut la propriu.
“Mă bucură că oamenii încă ne plac. Noi cântăm cu dragoste şi o punem aşa pe tavă. Bine că nu ne-aţi uitat, în aceste luni s-au întâmplat multe”, a declarat fericit Dan Bittman. La primul concert al trupei după ce solistul şi-a pierdut vocea, temporar, Bittman a fost susţinut şi de câţiva prieteni: Teo Trandafir, actorul Cătălin Căţoiu, Ovidiu Lipan “Ţăndărică”, Gabi Cotabiţă. În urmă cu două săptămâni, imediat după recuperarea miraculoasă a vocii, Dan Bittman a recunoscut că se resemnase la gândul că nu va mai putea cânta niciodată: “Psihic, mă pregătisem deja să renunţ la ideea de a cânta şi să mă ocup de cu totul şi cu totul alte meserii. Chiar le-am spus la un moment dat colegilor mei: «Găsiţi pe cineva să cânte. Hai, mergeţi mai departe, că voi sunteţi sănătoşi»