Vineri, 8 martie, între orele 16.00-24.00 , poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, pe raza municipiului Sebeș și localitățile rurale învecinate, precum şi în orașul Cugir şi comunele Șibot, Săliștea și Vințu de Jos, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depistarea conducătorilor auto care conduc autoturisme după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi 45 de conducători auto care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, cei mai muţi (20) fiind sancţionaţi pentru depăşirea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost
depistaţi doi conducători auto care conduceau autoturisme, fiind sub influenţa alcoolului. Faţă de aceştia, pe lângă sancţiunea contravenţională aplicată, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere.
Valoare sancţiunilor aplicate este de 6.750 lei. S-ar putea sa iti placa si: Acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere s-a terminat cu amenzi usturătoare si permise suspendate Acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere s-a lăsat cu 889 sancţiuni în 3 zile O acţiune a poliţiştilor din Alba s-a lăsat cu permise suspendate şi amenzi usturătoare Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere, controale şi radare în judeţul Alba
Vineri, 8 martie, între orele 16.00-24.00 , poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, pe raza municipiului Sebeș și localitățile rurale învecinate, precum şi în orașul Cugir şi comunele Șibot, Săliștea și Vințu de Jos, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depistarea conducătorilor auto care conduc autoturisme după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi 45 de conducători auto care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, cei mai muţi (20) fiind sanc