Francesco Illy, inventatorul espréssorului modern şi fondatorul renumitei companii Illy, s-a născut în Banat, în anul 1892. La 22 de ani, bărbatul a luptat în Primul Război Mondial, iar viaţa l-a purtat mai apoi spre Italia, unde a pus bazele unei afaceri de mare succes.
Celebrul esprésso, simbol al culturii moderne italiene, cafeaua-minune gata în câteva secunde, a fost reinventat de un bănăţean din Timişoara.
Francesco Illy, sau Ferencz, cum figurează în scriptele veacului al XIX-lea, s-a născut în cartierul Iosefin din Timişoara (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar), în 7 octombrie 1892. Tatăl său, un tâmplar maghiar, se numea János, iar pe mama nemţoaică o chema Rössler Aloisia.
După şcoala elementară urmată la Liceul Piarist din Timişoara, Illy a absolvit şcoala profesională, în 1904. Conform diplomei de absolvire, tânărul Ferencz nu avea medii extraordinare. Notă maximă a primit doar la disciplina „desen de mână“, luând însă note de trecere la limită la religie, istorie, matematică şi scriere. În Timişoara, Illy a locuit într-o casă aflată în fosta piaţă Scudler sau Kuttle, astăzi budelavrul Regele Ferdinand.
La 22 de ani, s-a înrolat ca ofiţer în armata austro-ungară şi a plecat în Primul Război Mondial.
După război, Illy s-a stabilit la Trieste, în Italia, unde s-a angajat ca la Hausbrandt, o firmă locală care se ocupa cu prepararea şi comercializarea cafelei, firmă care a fost înfiinţată chiar în anul în care s-a născut Francesco.
Primul Război Mondial i-a marcat existenţa pentru că, după război, atât oraşul său natal, Timişoara, cât şi cel adoptiv, Trieste, şi-au schimbat statul de apartenenţă. Înainte de război, amândouă făceau parte din Imperiul Austro-Ungar. Mai apoi, Timişoara a trecut la România, iar Trieste a devenit italian.
Certificatul de