Potrivit credinței ortodocse, cei 40 de mucenici au fost soldați creștini ce au trăit în vremea împăratului Licinius și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost condamnați la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. Întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre, au fost supuși unor chinuri de neimaginat. Legenda spune că în noaptea executării sentinței, cu toate că apa era rece din cauza gerului, s-a petrecut o minune ca răspuns la rugăciunile mucenicilor – apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare s-au pogorat din cer. Pentru că au fost scoși vii din lac, trupurile lor au fost arse și oasele aruncate în apă. După trei zile, Sfinții mucenici s-au aratat episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din lac. Creștinii le-au îngropat rămăşiţele cu mare cinste. Sărbătoarea Sfinților 40 de mucenici din Sevastia este prăznuită cu sfințenie de credincioșii români. Gospodinele se pregătesc cu bucate specifice. Rețetele variază în funcție de zona geografică. Tradiționali sunt colacii pregătiţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Moldova, aceştia au formă de opt şi se dau de pomană pentru a rodi grâul şi ca oamenilor să le meargă bine tot anul. În Dobrogea, au aceeasşi formă, doar că sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, scortişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În zona Munteniei, se numesc bradoşi, iar gospodinele prepară un mucenic mare în memoria celor morți, pe care copii îl joacă în jurul focului. În Banat, femeile trebuie să se ducă la o apă curgătoare curată şi să facă pomeni. Fiindcă sărbătoarea creștină s-a suprapus peste începerea anului agricol, în gospodăriile din mediul rural s-au păstrat o multitudine de tradiții și superstiții. Î