Pentru prima dată după două decenii, Rusia va trimite o femeie cosmonaut în spaţiu. Evenimentul urmează să aibă loc anul viitor, au anunţat oficialii de la centrul de antrenament spaţial Star City.
Cosmonautul Yelena Serova, în vârstă de 36 de ani, „se pregăteşte pentru un zbor spaţial ce urmează să aibă loc în a doua jumătate a anului 2014”, a anunţat Alexei Temerov, un oficial din cadrul centrului spaţial Star City.
Anul acesta, Rusia va sărbători cea de-a 50-a aniversare a primei călătorii efectuate în spaţiu de către o femeie. Reuşita a avut loc pe 16 iunie 1963 şi i-a aparţinut Valentinei Tereşkova. Ulterior, alt cosmonaut sovietic, Svetlana Savitskaya, a devenit prima femeie care a efectuat un „space walk” (aşa cum sunt denumite popular activităţile extravehiculare, efectuate de un astronaut în afara navei spaţiale).
Deşi NASA trimite în mod regulat femei astronaut pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), o singură femeie rusă a mai zburat în spaţiu de la începutul anilor ’80 până astăzi, Yelena Kondakova.
Kondakova a petrecut cinci luni în spaţiu pe staţia spaţială Mir în 1994-1995. De asemenea, a călătorit la bordul navetei americane Space Shuttle în 1997.
Mai mult pe Descopera.ro
Pentru prima dată după două decenii, Rusia va trimite o femeie cosmonaut în spaţiu. Evenimentul urmează să aibă loc anul viitor, au anunţat oficialii de la centrul de antrenament spaţial Star City.
Cosmonautul Yelena Serova, în vârstă de 36 de ani, „se pregăteşte pentru un zbor spaţial ce urmează să aibă loc în a doua jumătate a anului 2014”, a anunţat Alexei Temerov, un oficial din cadrul centrului spaţial Star City.
Anul acesta, Rusia va sărbători cea de-a 50-a aniversare a primei călătorii efectuate în spaţiu de către o femeie. Reuşita a avut loc pe 16 iunie 1963 şi i-a aparţinut Valentinei Tereşkova. Ulterior, alt cosmonaut sovietic