Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnul Goe a ramas iar repetent. Sau cum ne-a fraierit USL (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 9 martie 2013 ·

In toamna anului trecut, Crin Antonescu era comparat cu domnul Goe. Mihai Stanisoara, vicepresedinte al PDL pe atunci, stergea pe jos cu tot ceea ce era legat de USL, comparandu-l pe domnul Antonescu cu celebrul personaj caragelian, ramas repetent a nu stiu cata oara.

Drept rasplata, peste timp, adica peste doar cateva luni, Crin Antonescu il primeste cu bratele deschise pe Stanisoara in PNL. Cam cum primea domnul Goe cate o excursie de la mam'mare.

Intorcandu-ne in timp, ne aducem aminte cum, impotriva dorintei populare care isi manifestase optiunile politice prin vot, se forma acel partid-fantoma numit UNPR, o formatiune alcatuita din traseisti de la PSD, PNL sau PC, trecuti brusc sub obladuirea generalului Oprea pentru a sustine in Parlament formarea Guvernului Boc. Acelasi guvern, pe care, mai devreme cu cateva luni, il demisesera prin motiune de cenzura, in asteptarea alegerilor prezidentiale.

Ni s-au turnat si atunci aceleasi gogosi cu "interesul national" si "momentele grele de criza prin care trece tara", dar cine avea timp sa creada asa ceva? Oamenii isi dadusera votul unor politicieni si partide, nu cu scopul ca acestea sa fie traficate dupa bunul plac al unora, ci pentru a fi reprezentati in Parlament de partidul pe care fiecare il credea capabil sa duca la bun sfarsit promisiunile facute in campanie.

Ne-aducem aminte cum, imediat dupa ce a fost ales presedinte, Traian Basescu l-a desemnat pe Emil Boc sa formeze guvernul, desi acesta nu se bucura de sustinerea majoritara in Parlament. S-a format UNPR si situatia a fost rezolvata.

Mama, mama, ce se mai dadeau cu capul de pereti liderii PSD si PNL atunci cand rosteau numele UNPR. Strigau ca-i hotie, ca toti cei care au plecat sunt tradatori si va veni ea ziua in care li se va raspunde cu aceeasi moneda. A venit si ziua aceea, dar tradatorii nu au pl

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 28 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 57 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 53 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 59 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 26 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°