Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Şimleu vrea să schimbe imaginea oraşului

Publicat in Magazin Salajean, luni 11 martie 2013 ·

Primăria Şimleu Silvaniei vrea să cheltuie, în acest an, 600.000 de lei pentru reabilitarea termică a unor blocuri din oraş. Septimiu Ţurcaş, edilul de sub Măgura, ne-a declarat că va propune consilierilor locali alocarea acestei sume de la bugetul local, investiţiile în reabilitarea imobilelor urmând să se deruleze printr-un parteneriat între autorităţile locale şi asociaţiile de proprietari.

“Vor avea prioritate asociaţiile de proprietari care vin într-un parteneriat avantajos cu Primăria. Altfel spus, asociaţiile care asigură o contribuţie financiară mare. În plus, voi propune să aibă întâietate blocurile care au deja geamuri termopan, ca să reducem din cheltuielile ce trebuie făcute”, a ţinut să precizeze Ţurcaş.

Potrivit spuselor sale, în momentul de faţă au proiecte întocmite blocurile B-uri din cartierul Stadion, precum şi blocurile A2, A3 şi A4. “În acest an, nu sunt şanse de cofinanţare din partea Guvernului. Vom prelua şi partea Guvernului, dat fiind faptul că există posibilitatea legală să facem asta”, a afirmat Ţurcaş, adăugând că potrivit primelor estimări, suma pe care administraţia locală vrea să o pună la bătaie ar fi suficientă pentru reabilitarea termică a patru blocuri de locuinţe.

În vederea reabilitării faţadelor tuturor blocurilor din Şimleu, autorităţile iau în calcul, pe viitor, accesarea unui credit.

În anul 2010 au fost reabilitate primele blocuri din Şimeu Silvaniei, în cadrul programului guvernamental derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Imobilele se află pe strada Partizanilor, fiind construite în perioada 1950-1990. Valoarea totală a lucrărilor executate la acel moment se apropie de 2,1 milioane de lei, jumătate din sumă fiind finanţată din bugetul de stat, 30 la sută, de la bugetul local, iar diferenţa de 20 la sută, din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari. Celor şapte blocuri şi se

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 11 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum o ora
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 13 ore
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 28 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi

Mediafax acum 2 ore
Peste 130.000 de persoane sunt afectate de ordinele de evacuare. Printre incendiile principale care afectează comitatul Los Angeles se numără Palisades Fire, considerat cel mai distructiv din istoria regiunii, cu peste 15.800 de acri arşi şi 1.000 d

Biden anulează vizita în Roma pentru a gestiona criza incendiilor din Los Angeles

Mediafax acum 2 ore
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de CNN, Biden a luat această decizie după ce s-a întors miercuri seară din Los Angeles, unde s-a întâlnit cu forţele de poliţie, pompieri şi echipele de intervenţie de urgenţă ş

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°