Târgujianca Roxana Vancea nu renunță la meseria de profesoară de sport. Voluptoasa șatenă are deja câteva luni de când le arată copiilor cum să facă mișcare și se mândrește cu acest job. Mai mult, deja absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport, frumoasa de pe plaiuri gorjenești s-a înscris și la master. “Predau la o şcoală generală, am patru ore pe săptămână, programate special după-amiaza, ca să îmi permită timpul să ajung de la emisiune. Iau foarte în serios acest proiect, pentru că vreau să le dau un exemplu frumos elevilor mei. Predau două ore la clasa a V-a şi alte două la clasa a VIII-a. Nu sunt severă, pentru că vreau să încurajez tinerii să facă multă mişcare. Dau numai note mari şi vreau să continui la fel!”, a declarat Roxana, pentru o publicație națională.
Vecina de la ”Neatza cu Răzvan și Dani” tratează cu seriozitate meseria de profesoară, dar nu renunță și la distracție. Ea spune că încă mai locuiește într-un cămin studențesc pentru că vrea să trăiască la maximum anii de școală.“Nu s-a schimbat nimic. Locuiesc tot în cămin, alături de prietena mea. Poate şi pentru că vreau să îmi trăiesc la maximum studenţia. Voi rămâne aici până termin şi masterul”, a mai spus frumoasa gorjeancă.
Târgujianca Roxana Vancea nu renunță la meseria de profesoară de sport. Voluptoasa șatenă are deja câteva luni de când le arată copiilor cum să facă mișcare și se mândrește cu acest job. Mai mult, deja absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport, frumoasa de pe plaiuri gorjenești s-a înscris și la master. “Predau la o şcoală generală, am patru ore pe săptămână, programate special după-amiaza, ca să îmi permită timpul să ajung de la emisiune. Iau foarte în serios acest proiect, pentru că vreau să le dau un exemplu frumos elevilor mei. Predau două ore la clasa a V-a şi alte două la clasa a VIII-a. Nu sunt severă, pentru că vreau să încurajez tine