”Poziția copilului”, filmul lui Călin Peter Netzer premiat cu ”Ursul de aur” la Berlinală, este o radiografie a unei categorii sociale apărută după Revoluție: parveniții capitalismului corupt și sălbatic din România.
Ei tind să se deghizeze în aristocrați, dar eșuează lamentabil într-un ciocoism de ultimă speță. Aniversarea Corneliei (mama interpretată magistral de Luminița Gheorghiu) are loc într-o casă veche și impresionantă. Scena în care sărbătorita dansează cu soțul ei (Florin Zamfirescu), pe melodia ”Meravigliosa creatura”, ce contrastează cu personajul principal, este dominată de prost gust, mișcările celor doi sunt caraghioase și total nepotrivite contextului, este foarte departe de rafinamentul unui bal vienez.
Deși se vor niște domni, invitații sunt niște mârlani, dialogurile dintre ei sunt pline de obscenități de cea mai joasă speță. Malpraxis-ul doctorului Ciomu (cel care i-a ”tăiat p...” unui tânăr) este subiectul favorit, aprofundat cu profesionalism, aproape ”filozofic”, de cei prezenți.
Obsesia mamei de a masca semidoctismul său (obsesie a oricărui parvenit) și al fiului, Barbu, iese la suprafață din preocuparea acesteia pentru lecturile odraslei, despre care discută cu menajera familiei, o persoană limitată cultural, singura în fața căreia își poate dovedi ”erudiția”, ”superioritatea” culturală. ”Nu mai citește nimic. I-am luat Hertha Muller, i-am luat Pamuk. Nici nu s-a atins de ele și, vorba aia, au luat Nobelul...”, oftează mama.
”Poziția copilului” este și povestea unei relații oedipiene. Apetența mamei pentru detalii din viața sexuală a fiului și iubitei sale (mai în vârstă decât el și cu un copil, un substitut al mamei), apelativul ”Cuculeț” cu care-și alintă odrasla, admirația pentru corpul său armonios, din vremea când făcea patinaj artistic, scena, de o tensiune erotic-patologică maximă, în care
