Noul film al lui Marian Crişan, „Rocker“, nu poate fi înţeles decât de cei cărora li se adresează, adică cei trecuţi de 40 de ani. Morala filmului „Rocker“ este simplă şi de o evidenţă înspăimântătoare: este preferabil să trăieşti crezând în ceva, indiferent ce, decât să nu crezi în nimic.
Mai bine zis, să trăieşti prin ceva, orice ar fi acela şi oricât de mizer şi de limitat ţi-ar fi idealul. Era, într-adevăr, timpul ca cineva de la noi să dedice un film mizeriei (în sensul franţuzesc, de „en misère“) finale a acestui gen muzical, mai exact mod de viaţă, cu care mulţi s-au identificat în ultimele decenii. Filmul lui Marian Crişan este o elegie, deşi tonul nu e deloc unul elegiac.
Măreţie şi declin
„Rocker“ prezintă doar mizeria actuală a acestui mediu social. Ne e descrisă relaţia, chinuită şi chinuitoare, dintre un tată relativ tânăr (45 de ani), dar vai de capul lui, şi fiul său adolescent, vocalist într-o formaţie punk şi dependent de droguri (Dan Chiorean, respectiv Alin State).
Rockerul la care se referă titlul nu este, de fapt, tânărul care cântă, ci tatăl lui. Acesta practic şi-a dedicat viaţa, consumându-şi-o astfel, uriaşei iluzii a muzicii rock ca mod nonconformist de viaţă. El este cel care, acum, cu eforturi mari, are grijă de fiul său, de la a-i procura drogurile necesare până la a se îngriji de afişe, săli de repetiţie, concerte etc.
Tată şi fiu
Drama tatălui este cea a unui om, cum spuneam, trecut de 40 de ani. Prin urmare, ea poate fi greu înţeleasă de cei tineri, principalii ascultători de rock/punk/metal/hard-
core, siguri pe ei şi pe faptul că viaţa, indiferent cum ţi se pare ea, va curge mereu la fel ca acum. De aceea, filmul nu este atât despre muzică (deşi are o coloană sonoră bogată, exclusiv cu trupe româneşti marcante), cât despre consecinţele propriilor opţiuni în viaţă.
Victor se numeşte pers