Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arheologii au făcut o descoperire care infirmă teoriile de până acum privind istoria monumentului Stonehenge

Publicat in Gandul, duminică 10 martie 2013 ·

Ansamblul neolitic Stonehenge ar fi fost la origine un cimitir, sugerează rezultatele cercetărilor arheologice de până acum, scrie The Daily Mail.

Peste 50.000 de fragmente de oase incinerate care provin de la cel puţin 63 de persoane îngropate la Stonehenge au fost excavate, au dezvăluit sâmbătă arheologii.

Mai mult, cercetătorii susţin că monumentul ar fi fost "un Glastonbury al timpului său" (referinţă la oraşul britanic în care se organizează un festival de muzică ce atrage zeci de mii de persoane anual n.r.).

Aproximativ 4.000 de persoane mergeau în pelerinaj la Stonehenge pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, spun arheologii, ale căror argumente se referă la resturile de animale găsite în vecinătatea monumentului.

Experţii sunt de părere că pelerinii se strângeau anual pentru a construi monumentul şi a participa la ospăţuri.

Aceste descoperiri infirmă teoria conform căreia Stonehenge ar fi fost construit drept un calendar astronomic sau un observator.

Totodată, analizând oasele, cercetătorii au stabilit că monumentul a fost construit în jurul anului 3.000 înaintea erei noastre, nu 2.500 î.e.n. cum se credea anterior.

Profesorul Mike Parker Pearson de la University College, unul dintre cercetătorii care studiază istoria monumentului, este de părere că primele morminte au o vechime mai mare decât actuala formă a monumentului.

Un buzdugan, un obiect similar unui sceptru şi un vas ars pe o parte folosit pentru tămâie sugerează că persoanele îngropate acolo, atât bărbaţi, cât şi femei şi copii, erau lideri religioşi şi politici, precum şi familiile lor.

Concluziile cercetătorilor au fost făcute publice la un deceniu de când s-a început studierea monumentului.

Ansamblul neolitic Stonehenge ar fi fost la origine un cimitir, sugerează rezultatele cercetărilor arheologice de până acum, scrie The D

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 29 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 36 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 24 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 27 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°