Castelul Nalaţ-Fay de la marginea oraşului Haţeg s-a transformat în ultimii ani într-o ruină menită să îi sperie pe turiştii care ajung în Ţara Haţegului.
Monumentul istoric de categoria A şi cele aproape zece hectare ale parcului dendrologic care îl înconjoară sunt abandonate de mai mulţi ani, iar hoţii au devalizat întreaga clădire. Chiar şi treptele de marmură din interiorul conacului au fost furate sau sparte.
Vechiul castel din localitatea Nălaţ-vad, stăpânit în trecut de una dintre familiile nobiliare influente din Transilvania a rămas al nimănui. Localnicii aduc în curtea edificiului câinii ucişi, iar încăperile goale au devenit locuri unde sunt depozitate gunoaiele. Pereţii mâzgîliţi cu graffiti mai păstrează şi picturile vechi, din vremea în care clădirea supraetajată a funcţionat ca şcoală şi internat.
Au avut planuri mari cu castelul
Oamenii care locuiesc în zona de la marginea Haţegului nu cunosc prea multe detalii despre castelul părăsit, totuşi ar vrea ca acesta şi parcul să devină atracţii turistice. În anii 2000, de altfel, o organizaţie neguvernamentală a propus transformarea zonei în sediu al Geoparcului Dinozaurilor Ţării Haţegului, acest lucru însemnând renovarea conacului şi, de asemenea, reamenajarea parcului dendrologic. În parc urmau să fie aduşi chiar şi replici ale dinozaurilor pitici. Iniţiativa nu a avut succes.
Ruinele, disputate în instanţe
Aceasta pentru că întreaga zonă a făcut obiectul unui litigiu dintre statul român, Consiliul Local Haţeg şi preupuşii moştenitori ai lui Victor şi Blanka Fay, ultimii nobili care au avut în proprietate castelul. În august 1948, castelul nobililor Fay şi grădinile sale au fost naţionalizate şi date în folosinţă, pentru următorii 50 de ani, a Liceului de Industrii Agricole din Timişoara. În ultimii ani, mai multe persoane au solicitat