# Alb-negrii s-au prezentat la meci, însă au rămas în tribună: "N-aveam viză medicală, Şiman ne-a propus să fim văzuţi de un doctor chiar înainte de joc!"
# Patronul a avut o altercaţie şi cu tatăl fundaşului Cioranu, susţin martorii incidentului.
#"Studenţii" au fost trecuţi pe foaie de patron şi magaziner: în primul 11 apăruse şi Nistor, suspendat! Şiman neagă cu fermitate evenimentele!
Neplătiţi de 24 de luni, s-au pregătit singuri, cu săptămînile, pe sintetic. Fără antrenor, cadru medical ori apă curentă! "Batem mingea în Regie, facem duş în Pantelimon!", spun cei 15 jucători rămaşi în lotul Sportului. Deşi pe primul loc în Seria B1, nu s-au reunit în această iarnă. Fără viză medicală, "studenţii" s-au prezentat totuşi la partida cu Farul Constanţa, după ce partida a fost programată pe stadionul Juventus. În Regie nu se poate juca, datoria către Apa Nova a lăsat vestiarele pe uscat.
Programat de "Sîmbăta morţilor", jocul contra constănţenilor s-a dovedit, în final, doar bomboana amară de pe o colivă rîncedă: partida nu s-a jucat, scandalul a degenerat!
A vrut viza ad-hoc
Jucătorii Sportului, unii însoţiţi de părinţi, se prezintă la stadionul Juventus cu două ore înainte de joc. La vestiare, dau nas în nas cu patronul Şiman. Acesta îi sfătuieşte să intre pe teren: cu o seară înainte, Varga primise o foaie în care era anunţat să se prezinte alături de colegi la arenă!
Fotbaliştii şi rudele lor îi reproşează patronului neplata salariilor, lipsa antrenamentelor în ultimele 5 luni şi a vizei medicale. "Erau puse nişte vize false, noi nici măcar nu fusesem văzuţi de un doctor. Iar Şiman a încercat să ne îmbuneze, ne-a zis că ne poate vedea un doctor înainte de joc!", spun sportivii.
Scaune aruncate, pahare sparte
În scurt timp, taberele încep să se acuze reciproc. S