Cum se văd din Germania îndoielile românilor? Ce percepţie - alta decât acelea cunoscute acasă, rod al poziţiilor politice şi campaniilor de presă, cu ţinte clare - există la cineva care aparţine, prin naştere, spirit şi speranţe, naţiunii române, dar trăieşte în centrul Europei? Răspunsuri multiple, într-un interviu ce dezvăluie o personalitate puternică. Cu dragoste de ţară.

Maria Diana Popescu este o conaţională care mi-a atras atenţia prin comentariile acide, dar inteligent argumentate, publicate în format electronic, cu impact în reţelele de socializare, pe Internet.

Întrebările mele au primit răspunsuri marcate şi de afirmaţii la care nu subscriu, precum aceea vizând şansele reunificării celor două state româneşti.

Nu am cenzurat nici opiniile sale mai dure, pentru simplul motiv că este bine să cunoaştem şi puncte de vedere care ies din tiparul gândirii mediatizate, cu obstinaţie, pe diferite canale media, din raţiuni lesne de înţeles.

Am respectat şi ortografia pe care Maria Diana Popescu o promovează prin editorialele şi cronicile sale. Ea fiind o româncă care ştie exact în cine crede, de ce şi cu ce ochean percepe viitorul naţiunii din care face parte. Ca o luptătoare.

Tot ce-i românesc nu piere!

Ce caută o fiinţă europeană, de sorginte română, la Stuttgart, în Germania, unde pare izolată într-un turn de fildeş, din care răzbat - spre lumea limbii natale - poeme, dialoguri mai puţin previzibile şi irizări mai degrabă specifice unei existenţe tipice altei planete, aceea intangibilă, luminoasă, fascinantă, din sufletul fiecărui pământean?

Tot scotocind după date imediate ale conştiinţei europene, m-am oprit la Agero, Stuttgart, ca într-o librărie uriaşă, ca să pot gusta din lăuntru şi din afară gustul provocării. Oricît de impersonal, oricît de mecanic ar fi jocul din turnul de fildeş, încerc să-l investesc cu virtuţ