Pe lângă mesaje extrem de apăsate în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc, mitingul de duminică de la Târgu-Mureş a fost şi tribună electorală.
„Jos Trianonul", „Autonomia, la fel de vitală ca apa", dar şi „Marko Bela şi ai lui, trădători de ţară", au fost cuvinte rostite de vicepreşedintele Parlamentului European de la tribuna mitingului pro-autonomie de la Târgu-Mureş. Fostul episcop reformat nu a ezitat să afirme că însuşi Isus i-a cerut să lupte pentru autonomie.
„Jos Trianonul! Să continuăm lupta pentru libertate! Autonomia teritorială a secuilor e la fel de importantă şi de vitală, precum e apa pentru natură. (...) Să trăiască revoluţia maghiară! Să trăiască naţiunea maghiară! (...) Nu există nici o soluţie, nici o alternativă, vrem autonomia Ţinutului Secuiesc. (...) Niciodată nu vom renunţa la autonomie. Isus a spus că, dacă noi vom tăcea şi pietrele vor striga în locul nostru", a spus Tokes Laszlo la microfonul mitingului de la Târgu-Mureş. Dar autonomia nu a fost singura luptă a lui Tokes. El a folosit prilejul pentru a se război din nou cu UDMR. „UDMR nu ţine cu maghiarii, de ce n-au venit aici? (...) Mii de oameni s-au adunat în Ungaria să aplaude discursul de prietenie dintre Marko Bela, Victor Ponta şi partidul Socialist din Ungaria. Marko Bela şi ai lui sunt trădători de ţară. Victor Ponta a făcut ce nici Ceauşescu n-a îndrăznit, a desfiinţat facultartea maghiară de la UMF Târgu-Mureş, iar Marko Bela e prieten cu acest om", a răbufnit Tokes.
„Tokes rămâne acelaşi om de serviciu, avid de publicitate, care se suprapune mereu peste manifestările altora, pentru că am înţeles că manifestarea a fost organizată de PCM şi CNS", a reacţionat senatorul UDMR Laszlo Attila. El pune absenţa UDMR de la acea manifestare pe seama proximităţii zilei de 15 martie. „Peste cinci zile e 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni şi UDMR a considerat