Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fed: Băncile americane ar pierde 460 miliarde dolari într-o nouă criză

Publicat in Bursa, luni 11 martie 2013 ·

Marile bănci din Statele Unite ar înregis-tra pierderi de 462 de miliarde de dolari în situaţia în care s-ar adânci criza financiară, iar America ar intra din nou în recesiune, estimează banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) în cele mai recente teste de stres privind sistemul bancar.

Din cele 18 bănci americane tes-tate de Fed, numai "Ally Financial", fosta divizie financiară a companiei auto "General Motors" Corp., ar înregistra, într-o nouă recesiune puternică, pierderi care ar risca să o ducă în faliment. Toate celelalte 17 instituţii de credit ar avea suficient capital ca să reziste acestui scenariu ipotetic, potrivit testelor.

Printre băncile cuprinse în analiză se numără "JPMorgan Chase & Co.", "Bank of America" Corp., "Wells Fargo", "Morgan Stanley", "Goldman Sachs Group" Inc. şi "Citigroup" Inc.

"Băncile au continuat să-şi consolideze capacitatea de a face faţă unui scenariu ipotetic extrem de sever din punct de vedere economic şi, per ansamblu, sunt într-o poziţie de capital mai solidă decât înaintea crizei financiare", a informat Fed.

Chiar dacă nu ar risca falimentul într-o nouă recesiune gravă, capitalul Tier 1 al "Goldman Sachs" şi "Morgan Stanley" ar fi doar cu puţin peste cel considerat acceptabil de Fed, arată studiul băncii centrale a SUA.

Dintre cele mai mari şase bănci americane, "Citigroup", instituţie financiară care s-a confruntat cu probleme de la declanşarea crizei financiare şi care nu a trecut testele de stres de anul trecut, a fost desemnată acum de Fed drept cel mai bine pregătită pentru a rezista crizei. Urmează "Wells Fargo", "Bank of America", "JPMorgan Chase", "Goldman Sachs" şi "Morgan Stanley".

Testele Fed arată că "Goldman Sachs" ar avea pierderi de 20,5 miliarde dolari, iar "Morgan Stanley" - de 19,4 miliarde dolari, în cazul unei noi recesiuni în SUA. Dar, Fed arată că "JPMorgan" ar avea

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 6 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 5 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-0°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°