Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culiță Tărâță nu vrea șef la PSD

Publicat in Ziarul de Roman, duminică 10 martie 2013 ·

Președintele UNPR Neamț a infirmat zvonurile conform cărora ar dori să devină președintele PSD Neamț după fuziunea dintre UNPR și PSD. Fuziunea dintre cele două partide ar urma să aibă loc în luna aprilie.

Fuziunea Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) cu Partidul Social Democrat (PSD) seamănă, cel puțin în Neamț, cu o administrare forțată a unui medicament. Liderii județeni ai PSD și UNPR au declarat, cu ceva luni în urmă, la unison, că vor respecta deciziile de la nivel central care se vor lua în luna aprilie. Mai aproape de zilele noastre, Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, nu este foarte convins că această fuziune va avea loc. “Dacă – și repet -, dacă vom fuziona, cunosc, ca și discuție, că președintele unei filiale UNPR va deveni vicepreședinte la PSD. Această decizie se va lua la Congresul Național al PSD, iar eu voi respecta întru totul protocolul care se va semna la nivel național”, a afirmat Ionel Arsene, președintele PSD Neamț. Acesta a confirmat că a auzit de la terțe persoane că președintele UNPR Neamț și-ar dori funcția de președinte al PSD Neamț, după fuziune. “Vrutul e gratis. Nu mă interesează ce își dorește Culiță Tărâță”, a precizat Ionel Arsene.

De cealaltă parte, Culiță Tărâță (foto) infirmă zvonurile și crede că acestea sunt fabricate de oameni fără ocupație. “Este o aberație, o prostie! Numai asta îmi mai lipsea, la câtă treabă am, ca președinte al Consiliului Județean. Știu că fuziunea va avea loc în luna aprilie, dar nu cunosc alte amănunte”, a declarat Culiță Tărâță, președintele UNPR Neamț. De altfel, Culiță Tărâță a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că nu va candida nici pentru funcția de guvernator al Regiunii Nord Est, după ce se va realiza regionalizarea României.

UNPR a încheiat, până acum, protocoale de susținere cu mai multe partide politice, inclusiv cu PDL. Fuziunea cu PSD înseamnă

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 3 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 38 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Mesaj RO-ALERT de inundaţii în judeţul Vaslui / Populația, sfătuită să se pregătească pentru eventuale evacuări

G4Media acum 2 ore
Cetăţenii din judeţul Vaslui au fost avertizaţi, luni seara, prin mesaj RO-ALERT cu privire la riscul producerii unor inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele ore, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Libertatea acum 9 ore
Elena Lasconi și-a dat astăzi demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab obținut în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Cristiano Bergodi, apariție surpriză pe Arena Națională la derby-ul dintre FCSB și Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cristiano Bergodi (60 de ani), ultima dată antrenor la Rapid, și-a făcut apariția la Arena Națională pentru a urmări derby-ul dintre FCSB și Dinamo, din etapa 7 a play-off-ului Superligii.

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum o ora
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea se schimbă radical: alertă ANM cod galben de vijelii și ploi torențiale. Zonele afectate

Libertatea acum 9 ore
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, după zilele cu temperaturi de vară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o alertă cod glben de vreme rea, valabilă începând de la data de 5 mai, ora 12.00, până joi, 8 ma

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 8 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 5 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

17°
mar.

11°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

9°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°