Parlamentul de la Budapesta urmează să supună la vot, astăzi, o serie de modificări ale Constituţiei adoptate la 18 aprilie 2011. Acesta este cel de-al patrulea demers al legislativului ungar şi, la fel ca cele anterioare, a stârnit nemulţumirea unei părţi a opiniei publice din ţară şi a forurilor internaţionale - atât din Europa cât şi din Statele Unite.
La sfârşitul săptămânii trecute, la chemarea societăţii civile, mii de oameni au participat la Budapesta la o demonstraţie de protest faţă de măsurile pe care intenţionează să le voteze parlamentul, considerându-le profund nedemocratice.
Este vorba, în primul rând, de limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale. S-a propus ca măsurile tranzitorii pe care Curtea le-a respins să fie incluse în Legea fundamantală, eludându-se astfel deciziile acestui for. Potrivit amendamentelor, se interzice Curţii Constituţionale să examineze constituţionalitatea unor proiecte de lege pentru care iniţiatorul nu a cerut opinia Curţii.
Se interzice, de asemenea, folosirea ca precedent a deciziilor pe care Curtea le-a luat în ultimii 23 de ani, iar judecătorii ar avea dreptul să examineze noile legi numai din punct de vedere formal, şi nu al conţinutului.
Oficiul Naţional al Judecătorilor va deveni o instituţie protejată de Constituţie care va decide asupra competenţei judecătorilor, a repartizării cazurilor şi pensionării procurorilor. Alte legi criticate se referă la amendarea oamenilor fără adăpost, la reintroducerea repartiţiei guvernamentale pentru studenţi, prin care aceştia vor fi obligaţi să se ducă acolo unde sunt trimişi, la desfiinţarea sau reducerea autonomiei universitare, la nerecunoaşterea drepturilor familie şi cu drepturile aferent a perechilor care trăiesc în relaţii consensuale, a cuplurilor homosexuale.
Libertatea de expresie este încălcată prin sancţionarea