Olimpia s-a chinuit serios vreme de o oră să răpună o echipă adunată doar de o săptămână.
Elevii lui Csik s-au impus sîmbătă, la limită, 1-0 în fața celor de la Europa Alba Iulia prin reușita lui Daniel Feier din minutul 61.
”Nu ne așteptam să fie atât de greu , dar se pare că terenul moale i-a ajutat pe oaspeți și ne-a încurcat nouă jocul la construcție. Am suferit în prima repriză , dar apoi în partea secundă am reușit să desfacem apărarea lor și dacă nu ratam cele patru ocazii clare acum vorbeam de o diferență mai clară. E important că am cîștigat toate punctele și mergem încrezători la Oșorhei” a foast declarația antrenorului Tibi Csik imediat după terminarea jocului.
Altfel, meciul jucat în fața a 200 de spectatori a avut două reprize total diferite ca aspect.
În primele 45 de minute oaspeții au închis excelent culoarele spre poarta lui Rusu și cu o așejare curajoasă au pus serioase probleme Olimpiei. Ai noștri au avut doar două tentative de ocazie irosite de Villand și Kinczel în vreme ce pentru Europa , fostul jucător al Timișoarei, Flavius Băd a dus greul pe contraatac.
Obligat de problemele medicale avute de Sabău și Roghină, antrenorul Csik schimbă sistemul la pauză.
Îi lasă pe cei doi accidentați la vestiare unde mai rămâne și Dănilă. Intră Homorozan, Hanus și Glodean iar căpitanul Iuhas trece în centrul apărării lîngă Mureșan în vreme ce Kinczel e urcat în atac alături de Feier. Iar mutările se văd imediat în jocul Olimpiei… Apar pătrunderile hotărîte pe extreme, centrările în careu, fazele fixe și cum era și normal crește numărul ocaziilor. Hanus min. 47 și 55, Iuhas-min 54, Kinczel-59 îl fac pe Tibi Csik să-și pună mîinile în cap pe marginea terenului…Pînă la urmă vine și izbăvirea. La al 6-lea corner, Gavrilescu centrează excelent și Feier venit lansat la colțul scurt înscrie din 5m…1-0!
Olimpia simt