12-13 iunie 1952. Şedinţa extraordinară a organizaţiei de partid de la Ministerul Afacerilor Externe prelucrează Documentele Devierii de Dreapta (Scrisoarea închisă din 15 martie 1952, trimisă de C.C. tuturor organizaţiilor de partid şi tuturor membrilor, Rezoluţia Plenarei C.C. al PMR din 26-27 mai 1952, articolul redacţional „Pentru continua întărire a rîndurilor partidului“ din „Scînteia“, 3 iunie 1952.

Cele trei Documente condamnau definitiv pe Vasile Luca şi-i criticau pentru împăciuitorism pe Teohari Georgescu şi Ana Pauker.

Dând curs unui ritual tipic stalinismului românesc, astfel de prelucrări se desfăşoară după aceeaşi schemă: un tovarăş venit de la un nivel superior conduce şedinţa, tronând în prezidiu ca un veritabil despot al reuniunii. Înscrişii la cuvânt demască persoanele demascate de Documente, îşi fac autocritica şi se ploconesc în mulţumiri călduroase adresate lui Gheorghiu-Dej, cel datorită căruia duşmanii consemnaţi de Document fuseseră daţi în gât.

La organizaţia de partid a Ministerului Afacerilor Externe, lucrurile sunt complicate; complicate rău de tot. Ministru de Externe, altfel spus şeful celor convocaţi ca să demaşte Devierea de Dreapta, e Ana Pauker. Tovarăşa Ana a fost criticată în Documente, mai ales în cel intitulat „Pentru continua întărire a Partidului“. Nu mai e aleasă în Biroul Politic şi în Secretariat, dar rămâne însă membră a C.C. al PMR, membră supleantă a Biroului Organizatoric şi, mai ales, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe.

Nu mult. La 11 iulie 1952, e scoasă de la Externe. Din 16 septembrie 1952, nu mai e vicepreşedinte al CM.

Am înfăţişat aceste fapte pentru a înţelege situaţia fără ieşire în care se aflau tovarăşii de la Ministerul Afacerilor Externe. La toate reuniunile din ţară – de la cele cu activul la nivel de regim până la cele cu membrii organizaţiilor d