Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Germaniei, la "După 20 de ani": Românii nu sunt o problemă, ci o forţă de muncă extrem de calificată

Publicat in Gandul, duminică 10 martie 2013 ·

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că românii nu sunt o problemă în ţara sa, ci din contră, reprezintă o forţă de muncă extrem de calificată, situaţiile delicate fiind limitate la nivelul unor oraşe. Ambasadorul a fost întrebat în ce măsură românii reprezintă o problemă în Germania, în ceea ce priveşte forţa de muncă, având în vedere modul în care sunt percepuţi în Marea Britanie. "Românii care trăiesc în Germania nu reprezintă nicio problemă şi vreau să subliniez acest lucru. Sunt puţin jenat să fiu nevoit să spun în public că noi preluăm un număr mare de forţă de muncă extrem de calificată din România, în aşa-numitul fenomen de brain drain. Acest lucru nu este deloc în avantajul României. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2014 vor putea lucra liber şi necondiţionat în toate domeniile şi sectoarele din Germania", a răspuns diplomatul german. Totuşi, el a precizat că sunt înregistrate situaţii delicate la nivelul anumitor oraşe, fiind vorba de persoane care simulează calitatea de angajaţi pentru a obţine ajutoare sociale. "Mai există o mică parte de imigranţi care simulează calitatea de angajaţi pentru a beneficia de ajutor social. Nu este o problemă extinsă la nivel federal, ci una concentrată la nivelul oraşelor mari, cum ar fi Dortmund. Autorităţile locale sunt cele chemate să rezolve problema. Acest lucru a fost spus şi de dl ministru Friedrich (ministrul de interne al Germaniei, n.r.). E o problemă socială nouă, care impune rezolvarea la nivel federal a acestui fenomen. E mai degrabă o problemă bilateral româno-germană", a mai susţinut Andreas von Mettenheim. Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că românii nu sunt o problemă în ţara sa, ci din contră, reprezintă o forţă de muncă extrem de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°