Ştiu şi eu, ca producător a două ediţii de Eurovision, că scandalul vinde şi că, în adâncul lui, fiecare „Dan Manoliu” visează ca în ograda competiţiei să se işte câte o răzmeriţă care să zgândăre interesul faţă de acest eveniment muzical, căzut, din păcate, într-un nemeritat con de umbră. Este ( – ZIC UNII -) şi motivul, de exemplu, pentru care Turcescu a fost selectat şi promovat, anticipându-se foarte corect că prezenţa sa „în joc” va aduce niscaiva speculaţii „băsiste” sau simpatice revolte „à la Mircea Badea”!
...În seara de sâmbătă, România a ales. Un necunoscut, până ieri, ne va reprezenta la Malmo (m-am amuzat copios contabilizând, în aceste zile, diferitele pronunţii ale complicatei denumiri suedeze). Dintre participanţi, două voci de primă linie au căzut... sub linie: Elena Cârstea şi Luminiţa Anghel se întorc la casele lor cu bastonul de mareşal rămas pitit în raniţă. Înţeleg că Luminiţa a „erupt”. Juratul Năftănăilă a făcut-o de ocară, gratulând-o cu zero puncte. Cum era de aşteptat, Luminiţa a luat-o ca pe o chestie personală: cică ziaristul de la Radio România ar avea ceva cu ea. Din afară aşa ar părea, nu zic nu, doar că îl cunosc bine pe Ştefan şi-l ştiu deasupra unor astfel de porniri mărunte. Eu cred, mai degrabă, că juratul, cu experienţa sa îmbelşugată în materie de Eurovision, a gândit, pur şi simplu, pragmatic: nu a punctat vocea de excepţie a Luminiţei, ci valoarea piesei. Ştefan a privit în timp: înapoi - analizând cam ce piese întrunesc sufragiile consumatorilor de Eurovision, şi înainte - estimând reacţiile pe care le-ar fi putut stârni compoziţia lui Rafael Herrero.
Supărarea Luminiţei este şi ea justificată. Nota zero chiar nu se asortează cu talentul şi cariera sa, cu performanţa eurovizionistă de acum câţiva ani (dar în care, să recunoaştem, mare parte „din vină” au avut-o butoaiele arzătoare ale băieţilor de la S
