Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harlem Shake, Gangnam Style şi tabăra oamenilor de bine

Publicat in Press Alert, duminică 10 martie 2013 ·

Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţand sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos. Mi-am permis să încep cu un citat din Platon, fiindcă frumoasele cuvinte de mai sus se regăsesc tot mai puţin în ceea ce consumăm în zilele noastre sub eticheta de „muzică“. Exact ca-n politică, şi-n acest domeniu există practic, două tabere. Una dintre ele este formată din oamenii pentru care muzica este o artă. Cealaltă este aceea care consumă pe bandă rulantă Harlem Shake-uri şi Gangnam Style-uri şi îşi trăieşte viaţa după trenduri impuse de alţii. Care devorează tot ce se lăfăie pe frecvenţe radio, programe TV sau care se aude din boxele discotecilor şugubăţ numite cluburi în zilele noastre.

În punctul în care cele două tabere se intersectează se află fericitele fiinţe umane care sunt încadrate în clasa de mijloc, cei care ştiu să discearnă între bine şi rău fără patimă, care ştiu să se energizeze cu părţile bune din ambele tabere. Departe de mine gândul de a critica una din aceste tabere. Sau oamenii care se hrănesc cu superficialitatea muzicii de tip bubble -gum. E cât se poate de uşor să arăţi cu degetul şi să nu întreprinzi nimic. Să cauţi cu ardoare vinovaţi. Să dai vina pe patroni, promoteri, muzicieni sau ziarişti. Să te plângi că urbea noastră e invadată de tembeli, că nivelul de cultură muzicală al tinerei generaţii este sub limita bunului simţ, că „în alte vremuri“ oraşul era altfel ş.a.m.d. Nimeni nu are nicio vină. O eventuală ieşire din această situaţie ar putea veni din partea feliei denumite generic „de stat“. În ţări civilizate, autorităţile au reuşit să ajute tabăra “oamenilor de bine”. Din păcate, acţiunile culturale de pe la noi, promovate de pârghiile „oficiale“ – cele câte mai există – nu fac acest lucru. Din ca

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 34 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 53 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 37 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°