Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: „Tökés a ajuns vicepreşedintele PE cu votul Monicăi Macovei, al lui Cristi Preda. Îmi dau ei mie lecţii de patriotism?“

Publicat in Adevarul, duminică 10 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a discutat duminică seara despre mitingul organizat la Târgu-Mureş şi a afirmat că europarlamentarul László Tökés “e supărat că a pierdut alegerile”, deoarece “toată lumea a votat cu UDMR”. El a subliniat că nu trebuie uitat faptul că Tökés “a ajuns vicepreşedintele PE cu votul Monicăi Macovei, al lui Cristi Preda, al Elenei Băsescu”.

“A vorbit în limba română? E un pas înainte, deci poate să vorbească şi în limba română. Rar, e adevărat”, l-a ironizat Ponta pe Tökés , în cursul unei emisiuni difuzate de Antena 3.

Întrebat dacă există informaţii referitoare la numărul maghiarilor din România, respectiv la cel al maghiarilor din Ungaria care au participat la mitingul de la Tg. Mureş, premierul a răspuns că “au dorit să fie mai mulţi cei din Ungaria” şi a apreciat faptul că UDMR nu a intervenit în această chestiune.

“Vreau să apreciez faptul că liderii UDMR au anunţat că nu participă la aceste manifestări. Ei sunt cei care au fost votaţi să reprezinte comunitatea maghiară şi ei ştiu că nu prin forţă şi extremism obţin drepturi, ci în stilul UDMR : mai o negociere, mai un pas înainte.

Eu am fost la Budapesta, la Congresul Partidului Socialist Maghiar şi acolo au fost 10.000 de oameni cărora le-am spus că sunt două variante. Una este cea de negociere, dialog şi asta e varianta în care eu cred. La un moment dat, vorbim mai apăsat, dar mergem pe ideea de negociere şi de a înţelege că nu avem nevoie de confruntări.A doua variantă, îmbrăţişată de domnul Tökés şi de alţi lideri din Ungaria, este varianta confruntării, a extremismului. Or, asta nu va funcţiona niciodată şi în niciun fel.

Mă bucur că nu a fost azi niciun fel de incident. La un moment dat, erau temeri că va fi o contramanifestaţie. Cu forţa şi cu bătut cu pumnul în masă în genul lui Tökés nu se obţine absolut nimic. Dacă vorbim despre ce înseamnă proce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 3 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°