Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stocurile de cărbune ale CEO – supraîncărcate. 4000 de mineri de la Motru – trimişi în concediu, în aprilie!

Publicat in Gorj Domino, luni 11 martie 2013 ·

Veşti nu prea bune pentru minerii din zona Motru, care vor intra cinci zile în concediu din cauza cererii scăzute de cărbune!

Complexul Energetic Oltenia, împreună cu sindicatele au decis să trimită pentru a doua oară angajaţii acasă. Vestea a fost dată chiar de managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă: „4000 de mineri din zona Motru vor sta acasă în aprilie, înainte de Paști, timp de 5 zile, în concediu de odihnă. Stocurile de cărbune au cu peste 40% mai mult lignit decât ar trebui. Termocentrala de la Ișalniţa nu funcționează de trei săptămâni, aşa că livrările de cărbune din zona Motru s-au oprit”, a explicat Laurenţiu Ciurel. Directorul CEO a ţinut să precizeze că minerii și energeticienii de la Carierele Roșia și Rovinari nu vor fi trimiși în concedii forțate. La Jilț Nord și Sud sunt ceva probleme, dar nici aici nu se impun, deocamdată, astfel de măsuri.

Fără disponibilizări în 2013. CEO – pe profit în ianuarie şi februarie

Şefii Complexului Energetic Oltenia susţin că societatea a reuşit să obţină profit în primele două luni ale anului, în condiţiile în care cererea de energie produsă a scăzut: „Nu avem niciun fel de datorie la stat sau la furnizori. Chiar dacă producem, la ora asta, mai puţini megawaţi, am reuşit să stăpânim într-o bună măsură cheltuielile, ţinându-le pe loc”, a spus, vineri, directorul CEO. Laurenţiu Ciurel a ţinut să îi liniştească pe mineri şi energeticieni, cărora le-a transmis că administraţia nu are nicio intenţie de a face disponibilizări în 2013. Doar cei 400 de mineri care lucrează la Motru, în subteran, ar putea pleca acasă odată cu închiderea activităţii, dar numai în cazul în care nu vor accepta locurile de muncă la care vor fi repartizaţi de şefii CEO. Pe lângă aceştia, angajaţii care mai au doi ani până la

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 14 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 47 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 33 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 53 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°