Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 4 – 17 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
După ce am avut un început de martie călduros în săptămâna ce urmează precipitaţiile se întorc iar temperaturile se vor afla în scădere ajungându-se ziua la valori de 2-4 grade Celsius iar noaptea la medii de -6 grade Celsius.
În Transilvania în intervalul 11 – 14 martie maximele termice vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 2…4 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 0 şi 2 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi negative, până la valori medii de – 6 grade Celsius în nopţile de 5, 6, 13, 14 şi 15 martie.
Începând din 9 martie până la sfârşitul intervalului temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, sub formă de ploaie, dar şi mixte în 12 şi 13 martie. S-ar putea sa iti placa si: Începutul de primăvară vine cu temperaturi scăzute ANM a anunţat Cod Portocaliu de ger 1-2 februarie, cea mai geroasa noapte A venit iarna în Alba
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 4 – 17 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
După ce am avut un început de martie călduros în săptămâna ce urmează precipitaţiile se întorc iar temperaturile se vor afla în scădere ajungându-se ziua la valori de 2-4 grade Celsius iar noaptea la medii de -6 grade Celsius.
În Transilvania în int