Fotbal/Liga a II-a
Marinarii au câştigat la masa verde jocul cu Liderul Sportul Studenţesc, iar Săgeata a învins cu 2-0 pe Dinamo II
Returul Ligii a II-a la fotbal a debutat sâmbătă, când au fost programate meciurile etapei cu numărul 16. Reprezentantele judeţului Constanţa au reuşit să câştige câte trei puncte. Săgeata Năvodari a învins cu scorul de 2-0 pe Dinamo II, iar Farul a câştigat meciul cu Sportul Studenţesc, liderul la zi al întrecerii, la masa verde, după ce bucureştenii au refuzat să intre pe teren ca urmare a unui conflict cu patronul Vasile Şiman. Cel mai important succes este, însă, cel al năvodărenilor de la Săgeata, care au obţinut trei puncte preţioase în lupta pentru îndeplinirea obiectivului: promovarea în eşalonul de elită al fotbalului românesc.
Punctele obţinute le-au facilitat năvodărenilor un salt de trei locuri în clasamentul competiţiei. Trupa pregătită de către Constantin Gache mai are acum doar un punct în spatele echipei de pe locul second, C.F. Brăila, şi trei în urma liderului, Sportul Studenţesc, formaţie pe care, oricum, o paşte desfiinţarea. Astfel, năvodărenii se pot considera deja în obiectiv, Sportul fiind scoasă din calculele promovării.
Reuşitele care au adus atât de preţioasele puncte au venit târziu în meci. Scorul a fost deschis abia în minutul 70, de către Ţigoianu, pentru ca a doua reuşită să vină cu patru minute înainte de final, semnatarul fiind Apostol. „Sunt trei puncte importante şi ne bucurăm pentru ele. Acestea nu vor avea, însă, însemnătate dacă nu reuşim un rezultat pozitiv în meciul următor“, a declarat, la finalul partidei, Constantin Gache, antrenorul echipei din Năvodari.
Marinarii ar fi trebuit să joace şi ei sâmbătă, dar au mers până la Bucureşti să se antreneze, în cele din urmă. Constănţenii au intrat pe teren gata de joc, adversarii nu. Neplătiţi de foarte mult timp, jucători