Cei care l-au cunoscut recent sau au aflat despre el că există, adică cei tineri, au spus că a fost un tip discret. Nicidecum. S-a ”secretizat”, abia acum spre bătrâneţe. Şi din cauza bolii.
Titi, a fost una dintre marile figuri boeme ale Bucurescilor sfârşitului de veac XX. Poate printre ultimii „crai de curte veche” ai epocii postmoderne. Mare actor. Mare caracter. Mare cântăreţ. Mare crai. Mare boem. Mare gurmand.
Mare Comesean din categoria grea Dinică & Iordche, monşer... Vedetă de televiziune unde cânta, vodevilà, diza, şansonetà recita , romanţe şi şansonete româneşti cu farmec, melencolie, mereu cu un parfum desuet şi romantic...
Prin anii ’70 iritat de legenda întreţinută de snopul de fete fermecate de el, care-i populau casa, adulându-l cu povestaa marii iubiri a vieţii sale, intrigat şi invidios, îmi doream din tot sufletul să ajung măcar odată la el acasă. La parangheliile de Sf Dumitru, la chefurile lui din Polonă, parcă. Dar, a spune ”chef” e vulgar de tot, e ţigănesc, e de mintea rărăcită a lui Cap de mort ăla de la B1. Ce numesc eu ”chef”, era o oficiere, o beatitudine, un ritual şi bahic dar şi senzual şi comunicativ, ludic...Aici bântuiau, primau, briau artele , nu alcoolul... Acolo m-a dus pictorul Banadac, el însuşi mare gazdă, mesean, organizator al celebrelor ”Bandaciade de toamnă” (4 oct., ziua de naştere - 8 nov, sf Mihail şi Gavril), de Sf Dumitru 1988.
Titi primea vesel, jovial, deschis. În cămaşă, dar pus la papion. În mijlocul casei, o vilă dacă nu greşesc destinată actorilor, pe care o împărţise cu Mihai Pălădescu - alt regretat, demult plecat... – trona un mare cazan cu fasole, în care era înfipt un polonic. Luai farfurie şi te serveai , nene - erai timit crăpai de foame... dar nu şi de sete... În ediţia aceea din tinereţea mea l-am apucat pe Nuni Anestin cu figura-i de hirsut. Ins cu care, puşti în ale gazetări
