Hipodromul din Craiova, unde odată se organizau competiţii de echitaţie, a ajuns o ruină - tribunele sunt dărăpănate şi pline de iarbă, iar câini maidanezi se plimbă în voie. Dacă iniţial hipodromul avea 20 de hectare şi 21 de cai, acum s-a redus la două hectare şi mai adăposteşte doar şase cai.
Hipodromul din Craiova a fost construit în anul 1903 şi este situat în Parcul Nicolae Romanescu, iar în urmă cu un secol era mândria oraşului.
Construcţia se întindea pe 20 de hectare şi la fiecare sfârşit de săptămână era plin de pasionaţi de echitaţie, care participau la numeroase competiţii de sărituri peste obstacole.
Aici veneau nu numai români, ci şi europeni bogaţi. Tot aici a avut loc şi primul campionat balcanic de călărie din România.
În prezent, însă, nimic nu mai aduce aminte de bucuria şi fastul competiţiilor de echitaţie - tribunele sunt dărăpănate, iar prin crăpăturile betonului vechi au crescut iarbă şi arbuşti. În plus, pe terenul neîngrijit şi-au făcut adăpost numeroşi câini maidanezi.
Hipodromul mai are acum doar şase cai, din 21 câţi avea în trecut, animalele neavând condiţii corespunzătoare pentru a fi antrenate, fiind doar scoase din grajduri să se plimbe.
Nici suprafaţa hipodromului nu mai este aceeaşi, în prezent întinzându-se doar pe două hectare.
Ultima competiţie de echitaţie organizată la Craiova a avut loc în anul 2000.
Oamenii care trec prin zonă spun că e păcat că un simbol al Craiovei a ajuns într-un asemenea stadiu.
"Eu vin şi îmi plimb nepoţica prin parc şi trec des pe aici, pe lângă hipodrom, şi îi spun că aici o aduceam eu pe mama ei când era mică şi venea multă lume. Era un adevărat loc de promenadă şi unul dintre puţinele locuri de distracţie ale vremii. Noi nu aveam ca acum internet, zeci de posturi de televiziune, aşa că era un loc care îţi umplea suflletul de bucurie. Vă rog să