News Industria XXX este una dintre puţinele care funcţionează chiar şi în vremuri de criză. Cei care fac bani din asta vor primi, însă, o grea lovitură în perioada următoare, când Parlamentul European va vota o propunere ce interzice conţinutul XXX în toate canalele media, inclusiv în online.
Parlamentul European va vota pe 12 martie o lege care presupune interzicerea pornografiei pe toate canalele media, în special în online, în toate cele 27 de state membre ale UE. Contestatarii proiectului spun că legea pune în pericol libertatea de exprimare a locuitorilor Uniunii Europene.
Iniţiatorii proiectulu de lege spun că au fost motivaţi de faptul că în ultima vreme femeile au tot mai mult tendinţa de a apărea oriunde îmbrăcate cât mai provocator şi în posturi indecente. O altă motivaţie este protejarea tinerilor, întrucât pornografia aproape a devenit un element cultural, iar cei mai expuşi sunt tinerii, care au acces la aceasta prin internet, reviste sau televizor.
Proiectul ar putea fi o grea lovitură pentru o industrie care funcţionează bine chiar şi pe timp de criză.
Industria filmelor pentru adulţi a început să se dezvolte odată cu revoluţia sexuală din anii 60. Numai în Statele Unite, în producţiile XXX se investesc anual 5 miliarde de dolari, iar pornografia online generează, în prezent, un venit de 3000 de dolari pe secundă. România este codaşa clasamentului în ceea ce priveşte producţia de filme pentru adulţi, dar chiar şi aşa, cei care au ales să lucreze în acest domeniu nu o duc rău deloc.
Ginger Devil şi soţul ei, Adrian Boureanu, sunt actori în filme pentru adulţi. Dacă pentru mulţi această meserie este ruşinoasă, pentru ei este un job care le-a adus bani cu lopata. Înainte, cei doi erau ospătari.
"Ne-a venit o ofertă să jucăm împreună, am acceptat cu greu, cu greu. Am lucrat afară zi de zi şi s-a