Rachetele americane in Europa de Est, controverse, 2 - La doua luni dupa semnarea acordului romano-american privind scutul de la Deveselu, controversele si obiectiile au revenit in forta. Astfel, in noiembrie 2011, o decizie legiferata de Congres pentru reducerea deficitului SUA cu 1,2 trilioane dolari in urmatorii 10 ani ar putea duce, cu incepere din 2013, la diminuarea serioasa a cheltuielilor de aparare.
Iar la 25 aprilie 2012, in Congres a fost reluata o discutie mai veche si s-a cerut ca rachetele est-europene sa fie considerate ca o contributie a SUA la NATO, cu alte cuvinte ca si ceilalti membri ai Aliantei trebuie sa scoata bani si sa plateasca pentru ele. In acest punct lucrurile s-au complicat definitiv, intrucat sansele ca asta sa se intample au fost foarte reduse, la summitul NATO de la Chicago, de la 20-21 mai 2012, la mult controversatul punct 3 de pe ordinea de zi, finantarea sistemelor de aparare antiracheta din Europa, nimeni nu a dus mana la buzunar, Washingtonul s-a lovit, pretutindeni, de bugete de aparare mult diminuate, a fost evident ca punctul de vedere al Congresului a ramas o predica in desert si ca exista riscul serios ca proiectul sa se duca de rapa, daca SUA nu vor continua sa-l finanteze 100%.
Apoi, dupa o vara 2012 ceva mai calma, in septembrie criticile au reaparut la ordinea zilei. Dupa doi ani de studii, o echipa de oameni de stiinta si experti militari, afiliata la Academia Nationala de Stiinte a Statelor Unite, a concluzionat ca intregul sistem de aparare antiracheta al Americii, inclusiv modificarile est-europene aduse de Obama, este „fragil”, sufera de lipsuri majore, lasa tara vulnerabila in fata rachetelor intercontinentale, indiferent de unde ar veni ele, si trebuie renovat cap – coada. Raportul lor a recomandat sa se renunte la amplasarea inutila in Europa de Est a interceptorilor contra rachetelor iraniene c
