„Colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură". Aşa îl vedeau contemporanii îngroziţi pe Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei.

Una dintre legendele care continuă să-i uimească pe ieşeni este legată de trecutul sângeros al oraşului celor şapte coline. Pe la începutul secolului al XIX-lea, în Iaşi a trăit un criminal, tâlhar şi călău extrem de crud: Gavril Ciobanu, zis Buzatu, din cauza infăţişării pocite şi fioroase. Faptele sale sângeroase i-au înspăimântat pe contemporani, care i-au hiperbolizat prin poveşti acţiunile şi au creat astfel un adevărat mit urban.

Scrierile vremii spun că Buzatu ar fi fost un ţigan fugit din robie, care s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. La început prăda singur. Apoi s-a alăturat bandei lui Ion Chetrariu, un tâlhar celebru în epocă, despre care se spune că acumulase averi uriaşe. Slăbiciunea lui Chetraru era evlavia. Fire credincioasă, nu putea recurge la durităţi, motiv pentru care crudul Buzatu a fost primit în bandă tocmai pentru a se ocupa de a se ocupa de opozanţi. Schingiuia şi ucidea fără regrete, iar scrierilor vremii i-au pus în cârcă, zeci de crime.

Banda lui Chetraru a făcut ravagii în toată Moldova între 1830 şi 1838, până la venirea pe tronul regiunii a lui Mihail Sturza (1834-1849). Atât de temut ajunsese Buzatu în epocă, încât Vodă Sturza a aruncat în urmărirea şi capturarea lui toate forţele agieşti.

Cei doi au fost prinşi în cele din urmă şi încarceraţi la Iaşi, "iar ca să nu mai scape, li se puseră la picioare lanţuri de cari erau legate greutăţi de câte 200 oca de fier. Trupurile le fuseseră de asemenea legate cu lanţuri, iar lanţurile prinse de groase cârlige vârâte solid în ziduri", este descris evenimentul în revista "Ilustraţiunea Română", numărul 9, din august 1929. Cei doi scăpasera de mai multe ori din puşcărie,