Eşti supărat, prietene, îmi dau seama de acest lucru tot mai mult. Dai telefoane, transmiţi mesaje şi vii acasă tot mai rar. Ai plecat nemulţumit de cei care conduc ţara de mai mulţi ani, şi ai dreptate. Dar, nu cred că aceştia trebuie confundaţi cu ţara, cu întreaga Românie.
Pe ţară nu poţi să te superi, nu e drept. În ea se includ şi diriguitorii, politicienii de azi, toţi aproape îmbogăţiţi prin mijoace necinstite, dar şi oamenii simpli, care trăiesc de azi pe mâine, aceştia fiind cei mai mulţi.
Îmi amintesc că ai căutat un job în ţară, dar nu l-ai găsit. Cei care trebuiau să creeze locuri de muncă, pentru a asigura un trai decent, nu au făcut-o. După anul 1989, ai sperat altceva, apoi te-ai revoltat. Sperai să fie mai bine. Împreună cu mulţi alţii, cei ca tine aţi plecat şi înainte, dar mai ales după ce a apărut urarea ”Să trăiţi bine!”.
Ai observat atunci că nu se schimbă nimic, că urarea e mincinoasă. Şi cei plecaţi, dar şi cei rămaşi am crezut orbeşte într-o promisiune electorală, iar acum plătim un impozit pe prostia noastră, cum se spune. Urmează să vedem dacă noua guvernare nu va proceda la fel. Vom da de pământ şi cu ei dacă va fi cazul.
Dragă prietene, trei şefi de stat şi numeroase guverne au încercat să facă ceva în ţara asta, dar în bună parte au eşuat. Al treilea şef de stat aşa-zis capitalist, în premieră mondială, constatând că statul aproape nu mai există, dar că şeful acestuia trebuie să rămână în funcţie cu orice preţ, a spus ceva de genul acesta:
”Plecaţi, măi, nu mai avem cu ce vă plăti...”.
Unii ca voi au plecat, alţii au rămas. Nu o ducem bine, dar nici nu plecăm. Facem parte din categoria naivilor, în viziunea voastră, care mai credem că va fi bine în România. De ce nu? Ţara încă nu a murit, dar, e adevărat, nici nu se simte prea bine. E ca o mamă bătrână şi bolnavă, ale cărei zile depind doar de Dumnezeu.
